Nicolo Napoli va ajunge în vară la final de contract cu FC U Craiova 1948. Anunțul oficial a fost făcut de Marcel Pușcaș în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, după ce antrenorul italian a ratat calificarea în play-off. Președintele oltenilor a înlăturat orice dubiu cu privire la venirea lui Nicolae Dică pe banca clubului din Bănie în acest sezon.
La scurt timp după ce FC U Craiova 1948 a învins pe teren propriu CS Mioveni, scor 3-0 în prima etapă din play-out despre Nicolo Napoli s-a scris că va fi dat afară, iar banca tehnică va fi preluată de Nicolae Dică, actualmente la cârma argeșenilor. Marcel Pușcaș a înlăturat orice dubiu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI și a mărturisit că Nicolae Dică nu poate prelua clubul finanțat de Adrian Mititelu cel puțin până în vară.
VEZI VIDEO MAI JOS
„Nu știu ce a visat patronul azi-noapte, nu știu ce are de gând să facă. Chiar nu știu. Eu n-am nicio idee, cred că nici el în privința de a schimba antrenorul, doar unii au idei de a schimba antrenorul. Nu poate fi niciun grăunte de adevăr, mai sunt opt etape.
Napoli are un obiectiv, Dică are un alt obiectiv pentru că despre el era vorba, abia ce s-a înhămat la el, iar Dică nu poate antrena a treia echipă, nici să vrea. Nu e valabil niciun zvon. Este o greșeală”, a declarat Marcel Pușcaș, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Marcel Pușcaș a anunțat la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI că înțelegerea cu Nicolo Napoli, care a venit pentru a 9-a oară pe banca oltenilor la finalul anului trecut, va expira în vară. Totodată, președintele oltenilor a precizat că prelungirea contractului depinde de atingerea obiectivelor.
(n.r. contractul se va prelungi?) „Nu știu asta se discută la finele campionatului. Pentru că odată dacă își atinge obiectivul, dacă nu-și atinge obiectivul. Cum este peste tot. Cred că nu, dar să vedem dacă ajungem acolo, deocamdată mai avem opt meciuri.
Probabil că a fost ciudat că nu a apărut la flash-interviu. Se întâmplă că într-adevăr nu stăpânește bine limba română și nu mai dorește nici el să apară pentru că a fost criticat. Îl lasă pe secund să vorbească.
Nu se pune problema schimbării până în vară. N-aș vrea să vorbim ce va fi peste trei luni pentru că în România se poate întâmpla orice. S-ar putea să nu dorească el să mai rămână. Cine știe?! Logic, așa este”, a mai declarat Marcel Pușcaș, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Nicolae Dică era dat principalul antrenor pe listă care să o preia pe FC U Craiova 1948 în cazul în care Nicolo Napoli va părăsi clubul din Bănie. Fostul antrenor al FCSB a asistat de multe ori la meciurile oltenilor, însă Marcel Pușcaș a precizat că acest aspect nu asigură venirea lui Dică la clubul patronat de Adrian Mititelu.
„N-a fost nicio discuție cu Dică. Dică și când era la lot venea deseori la meci la noi. Nu neapărat să-i vadă pe ai noștrii pentru că sunt mulți străini, să vadă jocul în sine și mi se pare normal ca un selecționer să vină și să vadă jucătorii. Sigur au fost discuții. Și eu am discutat cu el, și patronul și alții din club așa cum a fost Săndoi, care vine deseori la meci la noi.
A fost și Rădoi. Dică este un antrenor bun, apreciat nu doar de noi și de alții din țară, dar asta nu înseamnă că o să vină. 100% are obiectiv Mioveniul. Până în vară nici vorbă de Dică”, au fost declarațiile lui Marcel Pușcaș, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Fanatik SuperLiga, emisiunea care vă pune la dispoziție cele mai tari exclusivități din fotbalul românesc, poate fi urmărită în fiecare zi de luni până vineri, de la 10:30. Cu Horia Ivanovici, luni marți și vineri, și Ioana Cosma, miercuri și joi, ca prezentatori. Fanatik SuperLiga este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.