Life

Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, operat de urgență pe creier. Care este starea artistului

Nicu Covaci, pe mâinile medicilor de la un spital din Timișoara. Liderul formației Phoenix a suferit o intervenție pe creier.
22.03.2024 | 17:14
Nicu Covaci liderul trupei Phoenix operat de urgenta pe creier Care este starea artistului
Nicu Covaci, pe mâinile medicilor de la un spital din Timișoara. Liderul formației Phoenix a suferit o intervenție pe creier. Sursa foto: Facebook.com
ADVERTISEMENT

Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, operat de urgenţă pe creier. Care este starea artistului după o intervenție care a durat 6 ore, dar și când au apărut prima oară problemele pentru renumitul cântăreț, în vârstă de 76 de ani.

Nicu Covaci, pe mâinile medicilor de la un spital din Timișoara. Liderul formației Phoenix a suferit o intervenție pe creier

Nicu Covaci a ajuns pe mâinile medicilor de la un spital din Timișoara. Liderul formației Phoenix a suferit o intervenție pe creier în cursul zilei de vineri, 22 martie 2024. Operația a avut o durată de 6 ore și s-a dovedit de succes.

ADVERTISEMENT

Intervenția a fost efectuată de medicul Horia Pleș, de la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara. Specialistul a dezvăluit și care a fost diagnosticul pe care l-a primit renumitul folkist, și anume „proces expansiv intracranian”.

Potrivit news.ro, cântărețul avea o tumoră pe creier care a fost extirpată de o echipă de doctori de la respectiva unitate medicală. Zilele următoare analizele vor arăta dacă aceasta este de natură malignă sau benignă.

ADVERTISEMENT

Starea de sănătate a lui Nicu Covaci este una bună în prezent, cu toate că este intubat. Sursa menționată mai arată că, liderul trupei Phoenix se află internat pe secţia ATI a Spitalului Judeţean din orașul Timișoara. Medicii susțin că ar putea fi detubat în următoarele ore.

Ce simptome a avut Nicu Covaci

În momentul de față, cadrele medicale așteaptă să vadă cum decurge recuperarea lui Nicu Covaci care a început să se simtă rău în urmă cu aproximativ 2 săptămâni. La momentul respectiv simțea cum îi amorțește fața.

ADVERTISEMENT

Un alt simptom pe care l-a avut cântărețul de folk a fost faptul că vederea a început să îi fie afectată și încețoșată. Ulterior, a decis să facă un RMN pentru a vedea cum stau lucrurile, rezultatele indicând o problemă destul de gravă.

Artistul de 76 de ani s-a confruntat cu probleme de sănătate și în urmă cu o lună, când a dezvăluit că se simte ca și cum ar fi sub influența băuturilor alcoolice, cu toate că nu consumă nimic. Cântărețul se temea să nu fie ceva legat de creier.

ADVERTISEMENT

Din păcate, presupunerile sale s-au adeverit și a ajuns de urgență la spital. Nicu Covaci a avut neplăceri medicale și în urmă cu un an, chiar înaintea unui concert. I s-a făcut rău cu puțin timp înainte de a urca pe scenă.

ADVERTISEMENT