News

Noi acuzații ale jurnalistei Lucia Goracci: „Soțul Dianei Șoșoacă m-a agresat sub nasul poliţiştilor”

Noi acuzații ale jurnalistei Lucia Goracci în scandalul cu soții Șoșoacă. Senatoarea a sunat la 112 spunând că jurnaliștii italieni vor să fure ceva din cabinetul său de avocatură.
15.12.2021 | 08:52
Noi acuzatii ale jurnalistei Lucia Goracci Sotul Dianei Sosoaca ma agresat sub nasul politistilor
Noi acuzații ale jurnalistei Lucia Goracci în scandalul cu soții Șoșoacă. Sursa foto: Italy24news.com
ADVERTISEMENT

Jurnalista care a depus plângere penală împotriva Dianei Șoșoacă și a soțului ei a făcut noi dezvăluiri.

Lucia Goracci a povestit, în presa italiană, că lucrurile au început să degenereze după ce a început să pună întrebări mai incomode, iar senatoarea „a improvizat, pentru a-şi continua spectacolul propagandistic”.

ADVERTISEMENT

Diana Șoșoacă i-ar fi închis pe jurnaliști în biroul său

Atunci, jurnaliștii au fost invitați afară, dar ei nu au putut să plece deoarece Diana Șoșoacă le-ar fi închis ușa pentru a-i împiedica.

Mai mult, soțul ei, și alți bărbați prezenți acolo s-au ridicat pentru ca jurnaliștii să nu poată pleca.

ADVERTISEMENT

După aceea, senatoarea Diana Șoșoacă a sunat la 112 și i-a acuzat pe jurnaliști că vor să fure. Mai mult, Lucia Goracci a spus că ei au fost acuzați inclusiv că dețin droguri.

“Atunci când mă invită să plec repede, se aşază în faţa uşii. Se ridică şi bărbaţii care erau prezenţi, printre care şi soţul ei.

ADVERTISEMENT

Încep să ne ameninţe şi ea sună la 112 şi spune că sunt nişte persoane care se dau drept jurnalişti şi ameninţă şi încearcă să fure ceva”, a povestit jurnalista de la Rai Uno.

Lucia Goracci, acuzații și la adresa polițiștilor. Jurnalista spune că a fost atacată chiar de față cu agenții

Jurnalista a reușit să fugă pe scări înainte de a fi ținută și ea captivă, a relatat aceasta, iar la sosirea Poliției, agenții au mers înăuntru, pentru a verifica situația.

ADVERTISEMENT

Lucia Goracci acuză că nu a putut fi protejată nici măcar după sosirea oamenilor legii, căci ea a fost agresată de Silvestru Șoșoacă chiar de față cu polițiștii. Mai mult, el a mușcat-o și de mână.

Tot jurnalista de la Rai Uno a mai dezvăluit și că unul dintre agenți a fost lovit de soțul Dianei Șoșoacă.

“Aceşti agenţi s-au dus în birou unde cei trei colegi ai mei erau în continuare ţinuţi închişi, care erau, de fapt, privaţi de libertate fără de a putea pleca de-acolo, din acel loc.

A mai avut loc un alt episod, acest domn, sub ochii poliţiştilor a sărit să lovească, soţul senatoarei, chiar cu poliţiştii de faţă m-a agresat sub nasul poliţiştilor şi chiar pe unul dintre ei”, a mai spus Lucia Goracci.

ADVERTISEMENT