NASA a făcut noi dezvăluiri despre aparițiile OZN-urilor, dar și despre posibila existență a extratereștrilor. Americanii au organizat un eveniment de presă, joi, iar cu acest prilej au vorbit despre un studiu complex, realizat de 16 cercetători.
Au fost prezentate concluziile acestuia, în urma observării evenimentelor cerești. Ele „nu pot fi identificate ca aparate de zbor sau fenomene naturale dintr-o perspectivă științifică”, susțin experții, conform BBC.
Sute de apariții ale OZN-urilor au fost studiate de savanți. Aceștia susțin că nu sunt dovezi clare că extratereștrii ar fi responsabili pentru aceste apariții. Însă, nici nu poate fi exclusă această posibilitate.
„Nu există niciun motiv pentru care să concluzionăm că în spatele aparițiilor OZN-urilor se află extratereștrii. Totuși, aceste obiecte trebuie să fi călătorit prin sistemul nostru solar pentru a ajunge aici”, transmite NASA.
Administratorul NASA, Bill Nelson, a precizat că în viitor își dorește ca descoperirile privind UAP-urile (n.red., noul termen utilizat pentru OZN) să fie transmise cu mai multă transparență.
„Vom continua să cercetăm cerul pentru habitabilitate, iar NASA va face asta în mod transparent”, a spus Nelson. În ceea ce privește viața extraterestră, acesta a precizat că posibilele vizite ale extratereștrilor reprezintă „o altă chestiune”.
Totodată, administratorul NASA a adăugat faptul că nu se cunoaște cu exactitate dacă OZN-urile sosesc din spațiu și nu se știe ce sunt. Însă, ar putea exista o „tehnologie extraterestră necunoscută care să opereze în atmosfera Pământului”.
Bill Nelson a informat că agenția NASA a numit un nou director de cercetare al UAP. Măsura a fost luată pentru „a crea o bază de date solidă care să permită evaluarea informațiilor viitoare”. Numele directorului nu a fost dezvăluit.
Totodată, Dan Evans, de la Direcția pentru Misiuni Științifice a NASA, a spus că agenția vrea să continue cercetările despre OZN-uri, pentru a studia lumea care ne înconjoară și pentru „siguranța cerului nostru”.
„Obiectivul nostru a fost să producem o foaie de parcurs pentru NASA pentru a contribui la înțelegerea asupra naturii evenimentelor de tip UAP. Ne-am uitat la ce deține NASA și deși elementele ne arată o imagine clară a oceanelor, a suprafeței și a atmosferei, nu avem, totuși, rezoluția necesară pentru evenimente de tip UAP”, a adăugat David Spergel, președintele Fundației Simons.