Fotbal intern

Norvegienii ne iau peste picior după tragerea la sorţi din Liga Naţiunilor: „Pe România o bați într-o zi oarecare” + Reacția austriecilor

03.03.2020 | 20:15
Norvegienii ne iau peste picior dupa tragerea la sorti din Liga Natiunilor Pe Romania o bati intro zi oarecare  Reactia austriecilor
ADVERTISEMENT

România se va duela cu Norvegia în Grupa B1 a Ligii Națiunilor. Echipa lui Mirel Rădoi are misiunea de a câștiga grupa în companie selectă, Norvegia fiind favorită la simpla menționare a lui Erling Haaland, puștiul minune din atacul Borussiei Dortmund.


UPDATE, 3 martie 2020, ora 20:39 / Dacă norvegienii sunt extrem de încrezători și iau peste picior naționala de fotbal a României, austriecii dau dovadă de prudență atunci când analizează grupa B1.

ADVERTISEMENT

„O grupă de coșmar ar fi arătat diferit, cu siguranță”, au titrat jurnaliștii de la Kroner Zeitung.

„Duelurile cu Norvegia și super-atacantul Erling Haaland vor fi dueluri fierbinți. Reuniunea cu Irlanda de Nord e pozitivă, pentru că ambele meciuri jucate recent au fost câștigate de Austria. Marea necunoscută e România. De altfel, dacă România s-ar califica la EURO, ar fi adversara Austriei”, au punctat și cei de la Heute.

ADVERTISEMENT

Selecționerul Austriei, Franco Froda, a oferit la rândul său o reacție echilibrată. „Este o grupă echilibrată, reflectată și din clasamentul mondial. Bineînțeles că vom face tot ce putem să câștigăm grupa, însă va fi interesant până în ultima etapă. Norvegia e foarte atletică, foarte periculoasă. România e o echipă cu jucători puternici, care acordă o importanță jocului combinativ. Irlanda de Nord s-au comportat foarte bine în trecut”, a explicat Froda.


Norvegienii ne iau peste picior după tragerea la sorți

În aceste condiții, nu e de mirare că presa din Norvegiajubilează la o analiză sumară a grupei B1.

ADVERTISEMENT

„Meciuri OK pentru Norvegia în Liga Națiunilor. Așteptăm cu nerăbdare!”, au titrat jurnaliștii de la Dagbladet.

Jesper Mathisen, fost fotbalist norvegian și actualmente analist expert în cadrul unei emisiuni TV sportive, a fost mai puțin diplomat pe Twitter.

ADVERTISEMENT

Într-o postare dură pentru fotbalul românesc, Mathisen o vede doar pe Austria capabilă să pună probleme Norvegiei, deși nici austriecilor nu li se acordă prea mult credit.

„Indiferent cu cine ar fi căzut Norvegia, ar fi existat șanse bune de calificare. Austria nu e tocmai adversarul ideal pe care îl puteam obține, însă România și Irlanda de Nord sunt echipe pe care Norvegia le bate într-o zi oarecare”, a bravat jurnalistul.

„Nu i-am bătut în ultimele meciuri, dar mereu am simțit că am fost mai buni ca România”, a completat fostul fotbalist.

Pe lângă Norvegia, România va avea dueluri cu Austria și Irlanda de Nord. Câștigătoarea grupei va prinde, cel mai probabil, play-off-ul pentru calificarea la CM 2022 din Qatar.

Desigur, calculele sunt complicate și totul depinde de prestația echipelor din preliminariile clasice pentru calificarea la Campionatul Mondial.

  • 75.55 milioane de euro e valoarea lotului României, conform transfermarkt
  • 93.10 milioane de euro e valoarea lotului Norvegiei, conform transfermarkt
ADVERTISEMENT