Sport

Nouă echipe din SuperLiga în Antalya. U Craiova, cel mai scump sejur, Dinamo tot la „retrogradare”

Universitatea Craiova are cel mai scump cantonament dintre echipele românești (3-15 ianuarie). Dinamo e la polul opus, dar a ajuns prima în Antalya!
05.01.2024 | 12:35
Noua echipe din SuperLiga in Antalya U Craiova cel mai scump sejur Dinamo tot la retrogradare
Craiova și Dinamo, cel mai scump, respectiv cel mai ieftin cantonament din Antalya
ADVERTISEMENT

SuperLiga s-a mutat pentru aproximativ două săptămâni în Antalya. FCSB, Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo, Sepsi, Hermannstadt, U Cluj, Petrolul și Voluntari s-au cazat în unele dintre cele mai de lux hoteluri de pe coasta Mării Mediterane.

U Craiova, cel mai scump cantonament al echipelor românești

FANATIK e în Antalya de unde va relata cele mai importante informații și transferuri de ultimă oră ale echipelor românești cantonate în sudul Turciei. Hotelurile și facilitățile de care dispun cluburile sunt unele dintre cele mai bune. Iată câteva detalii despre locațiile în care se pregătesc.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova are parte de cel mai de lux cantonament dintre echipele românești. Jucătorii lui Ivaylo Petev au cele mai bune condiții. „Leii” vor fi cazați la Regnum Carya Hotel în perioada 3-15 ianuarie. O cameră costă în jur de 525 dolari pe noapte. Mihai Rotaru a fost nevoit să scoată din buzunar peste 100.000 de euro pentru acest cantonament.

FCSBLiderul din campionatului României a ales Gloria Resort. Are o suprafață de 105.000 metri pătrați, dispune de mai multe terenuri, un circuit de golf, piscină și centru spa cu saună criogenică. O cameră costă nu mai puțin 225 dolari pe noapte. Jucătorii lui Elias Charalambous vor fi cantonați aici în perioada 8-21 ianuarie, așa că Gigi Becali va trebui să bage mâna adânc în buzunar pentru acest stagiu de pregătire.

ADVERTISEMENT

Rapid a ales tot stațiunea de lux Belek. „Alb-vișiniii” sunt cantonați la hotelul Sueno Deluxe. O noapte de cazare costă aproximativ 270 de dolari. Complexul este situat pe malul mării, iar jucătorii lui Cristiano Bergodi vor fi răsfățați cu toate facilitățile pentru a se pregăti de reluarea campionatului.

Hermannstadt, cantonament de top în Turcia

Sepsi Sfântu Gheorghe – Covăsnenii au ajuns în Antalya pe 3 ianuarie și stau la Bellis Deluxe Hotel din Belek până pe data de 13 ianuarie. Cei care vor să își facă vacanța într-o astfel de locație trebuie să scoată din buzunar minim 180 de dolari pe zi.

ADVERTISEMENT

Hermannstadt nu se uită deloc la bani și a ales unul dintre cele mai scumpe cantonamente: 80.000 de euro. Echipa lui Marius Măldărășanu este cazată la Concorde Deluxe Resort. Este un hotel cu mai multe piscine interioare și exterioare, 13 baruri, restaurante, totul întins pe o suprafață de 62.000 de metri pătrați. O noapte de cazare costă în jur de 155 de dolari.

Universitatea Cluj a mers de asemenea la un hotel de cinci stele din Belek. „Șepcile roșii” stau până pe 13 ianuarie la IC Hotels Santai. O noapte de cazare la all-inclusive costă 120 de dolari.

ADVERTISEMENT

Dinamo, cantonament low-cost pentru salvarea de la retrogradare

Petrolul Ploiești – „Lupii-galbeni” stau în Lara în perioada 4-13 ianuarie la hotelul Swandor Topkapi Palace, o replică a celebrei clădiri din Istanbul. Și aici o noapte de cazare costă în jur de 120 de dolari.

FC VoluntariIlfovenii au făcut deja primul transfer al anului și Andrei Ciobanu urmează să ajungă în cantonamentul din Antalya din Lara. Voluntariul stă la Hotelul Titanic Deluxe. Prețul unei camere pornește de la 230 de dolari.

Dinamo se uită la bani, mai ales că e în continuare în insolvență. „Câinii” sunt cazați în stațiunea Side în perioada 3-13 ianuarie la hotelul Kamelya Selin. Cine vrea să doarmă în hotelul în care stau „roș-albii” trebuie să plătească aproximativ 80 de dolari.

  • 9 echipe din SuperLiga își vor efectua cantonamentul de iarnă în Antalya
ADVERTISEMENT