Novak Djokovic se consideră mare favorit la câștigarea celui de-al 8-lea titlu la Wimbledon. Pentru un loc în marea finală, fostul lider mondial îl va înfrunta pe Jannik Sinner (8 ATP). Italianul este pregătit de Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep.
Novak Djokovic (2 ATP) s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon, după victoria împotriva rusului Andrey Rublev, scor 4-6, 6-1, 6-4, 6-3. Astfel, legendarul tenismen sârb s-a calificat în cea de-a 46-a semifinală a unui turneu de Grand Slam.
Din acest punct de vedere, Novak Djokovic se află la egalitate cu Roger Federer. Victoria în fața lui Andrey Rublev a fost cea de-a 33-a consecutivă înregistrată de jucătorul sârb pe iarba de la All England Club.
Novak Djokovic este conștient că este favorit la câștigarea celui de-al 24-lea turneu de Grand Slam. „Nu vreau să par arogant, dar bineînțeles că mă consider favorit la titlu.
Judecând după rezultatele pe care le-am avut în cariera mea aici, cu cele 7 titluri de la Wimbledon pe care le-am câștigat, e normal să mă consider favorit”, a declarat Novak Djokovic, potrivit puntodebreak.
Jannik Sinner a bifat prima semifinală de Grand Slam din carieră după ce l-a învins în sferturi pe rusul Roman Safiullin, scor 6-4, 3-6, 6-2, 6-2. Antrenat de australianul Darren Cahill, jucătorul italian în vârstă de 21 de ani a devenit cel mai tânăr jucător care accede într-o semifinală de turneu major.
Totuși recordul lui Jannik Sinner va fi depășit indiferent de cine se impune în disputa din sferturi dintre Carlos Alcaraz și Holger Rune. „L-am văzut și joacă la un nivel foarte înalt. Îi place să joace pe iarbă și pe suprafețele rapide; îi place să fie agresiv și să preia controlul asupra punctului.
Atât pe forehand cât și pe backhand lovește mingea foarte tare, încercând să fie cel care va dicta punctul de la început. Îi cunosc bine jocul. Este atât de tânăr și are în continuare o marjă de progres. Și-a îmbunătățit deja serviciul, iar pe iarbă acest lucru face diferența.
Este un jucător foarte complet și acum este pentru prima dată în semifinalele de la Wimbledon. Aștept cu nerăbdare această provocare. Avem amândoi două zile de recuperare și sunt sigur că va fi foarte motivat să câștige. Pe de altă parte, și eu sunt”, a spus Novak Djokovic.
Dacă se va impune la Wimbledon, Novak Djokovic va egala recordul lui Roger Federer. Elvețianul, retras din activitate, a câștigat de opt ori turneul de la Wimbledon.