Sport

Novak Djokovic, titlul de Grand Slam cu numărul 23 după succesul de la Roland Garros! L-a depășit pe Rafa Nadal și revine pe locul 1 ATP

Novak Djokovic a intrat definitiv în istoria tenisului masculin după ce a câștigat turneul de la Roland Garros. E doar al treilea triumf din carieră la Paris
11.06.2023 | 19:34
Novak Djokovic titlul de Grand Slam cu numarul 23 dupa succesul de la Roland Garros La depasit pe Rafa Nadal si revine pe locul 1 ATP
Novak Djkovic are doar 3 titluri la Roland Garros din totalul de 23. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Novak Djokovic l-a învins pe Casper Ruud, iar în Serbia s-a declanșat isteria națională, în timp ce sârbul a fost copleșit total de emoții.

Novak Djokovic are 23 de motive să fie considerat cel mai mare tenismen din toate timpurile

Novak Djokovic a reușit să îl depășească pe Rafael Nadal la numărul de trofee de Grand Slam. Pentru campionul sârb triumful la Paris a fost un țel extrem de important, mai ales că a reușit doar de două ori în carieră să se impună la Roland Garros.

ADVERTISEMENT

Iar asta s-a văzut la Djokovic în fiecare meci pe zgura de la Paris. De altfel, sârbul declara înainte de startul turneului: „Obiectivul este să câştig French Open. Încă mai am șansele mele la un Grand Slam împotriva oricui, pe orice suprafață”. 

Pentru numărul trei mondial, este al doilea triumf la Paris în ultimii trei ani. Djokovic a reușit să câștige Roland Garros în pandemie, după ce în 2016 reușise pentru prima oară să cucearească trofeul.

ADVERTISEMENT

Novak Djokovic avea cel mai „slab” parcurs la Roland Garros și US Open

Novak Djokovic are un palmares demn de invidiat pentru orice sportiv. Tenismenul a reușit însă să performeze mult mai bine la toate celelalte turnee de Mare Șlem din circuitul ATP.

Sârbul a mers cel mai bine la Australian Open, unde s-a impus de nu mai puțin de zece ori, în timp ce la Wimbledon a câștigat șapte titluri. Cele mai puține titluri reușise la US Open (3) și Roland Garros (3).

ADVERTISEMENT

Astfel, Djokovic devine primul tenismen din istorie care câștigă cel puțin trei trofee de Grand Slam la fiecare dintre cele patru competiții majore.

Pentru norvergianul Casper Ruud continuă seria neagră, după ce a ratat a treia finală consecutivă de Grand Slam. Învins în 2022 la Paris de Nadal și la US Open de Carlos Alcaraz, numărul patru mondial nu a avut nicio șansă în fața lui Novak Djokovic.

ADVERTISEMENT

Sârbul revine pe primul loc în clasamentul ATP și încasează 2,2 milioane de dolari

Novak Djokovic va urca în urma triumfului de la Paris din nou pe prima treaptă a podiumului în ierarhia mondială. Începând din 12 iunie, sârbul va acumula 7595 de puncte și nu îl va depăși doar pe Daniil Medvedev (6100 pct.), ci și pe Carlos Alcaraz, care are 7175 de puncte, conform livetennis.eu.

Pentru câștigarea turneului de la Roland Garros, Novak Djokovic a primit 2.000 de puncte și un cec în valoare de 2.200.000 de dolari.

  • 23 de titluri de Grand Slam are Novak Djokovic: 10 Australian Open, 7 Wimbledon, 3 US Open și 3 Roland Garros
  • 2,2 milioane de dolari încasează sârbul pentru câștigarea turneului de la Paris
ADVERTISEMENT