Oana Ciovică, o adolescentă de 14 ani din Ocna Sibiului, care fusese dată dispărută de familie, a fost găsită. Se pare că tânăra și-a înscenat răpirea în urma unor neînțelegeri cu părinții ei. Poliția a început căutările după ce în cutia poștală a familiei a apărut un bilet care indica faptul că fata a fost răpită și se cere răscumpărare.
”În jurul orei 15,30, pe poarta de acces în curtea casei, tatăl minorei ar fi găsit un așa zis bilet de răscumpărare, scris rudimentar, prin care părinților li se cer bani în schimbul minorei, fără a preciza o anumită sumă de bani, pe bilet fiind notat și un număr de telefon.
De asemenea, femeia a precizat faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 14,00, ar fi trimis-o pe minoră să scoată bani dintr-un ATM din apropierea domiciliului, banii și cardul fiind găsite în locuință de către părinți”, au transmis, marți, polițiștii sibieni.
Tot marți, o tânăra din Sibiu a publicat o postare pe rețelele sociale, în care a solicitat ajutorul internauților în căutarea fetei. Oana a fost de negăsit. Familia ei a presupus că adolescenta a fost răpită. Acestea gânduri au apărut după ce tatăl minorei a găsit un bilet de răscumpărare.
„Dacă o vedeți sau știți ceva unde s-ar putea afla fata din imagine vă rog frumos așteptăm un mesaj sau sunați urgent la 112. Presupunem că a fost răpită, am găsit un bilețel în poștă că ar fi răpit-o cineva și vrea bani răscumpărare! Numărul de telefon scris pe bilet este unul fals”, se arăta într-un mesaj postat pe Facebook.
Spre fericire, adolescenta a fost găsită în cursul dimineții de miercuri în localitatea Hașag. Fata nu a pățit nimic. Adolescenta a explicat că a fugit de acasă după o ceartă cu părinții ei. Nu este prima oară când Oana “dispare”, ea mai fugise și în trecut fără știrea părinților și a fost găsită tot la Hașag.
“Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au depistat-o pe minora în cauză pe raza localității Hașag, la domiciliul unei rude. Adolescenta a declarat că și-a înscenat răpirea pe fondul unor neînțelegeri cu părinții”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Acest caz este asemănător cu cel al unei fete de 14 ani, care fusese răpită de patru bărbați mascați din locuința sa din Tălmaciu. Totul a fost pus la cale de iubitul minorei, care voia să fie împreună cu ea. Adolescenta a fost găsită într-o casă din județul Brașov. Oamenii legii au audiat-o și au stabilit circumstanțele în care s-a produs incidentul.
“În urmă cu câteva minute, poliţiştii sibieni, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Braşov, au depistat minora în cauză într-un imobil de pe raza localităţii Vad, comuna Şercaia, judeţul Braşov. Minora este în acest moment condusă la sediul I.P.J. Sibiu pentru audieri în vederea lămuririi tuturor circumstanţelor dispariţiei sale”, au explicat oamenii legii.