News

Fată de 14 ani din Sibiu, răpită de patru bărbați mascați. Suspecții au fost prinși. Minora a fost găsită în Braşov. Update

Caz grav în Sibiu. O fată de 14 ani a fost răpită în noaptea de duminică spre luni de către patru bărbați mascați. Poliția a declanșat mecanismul ”Alertă răpire copil”.
09.01.2023 | 16:57
Fata de 14 ani din Sibiu rapita de patru barbati mascati Suspectii au fost prinsi Minora a fost gasita in Brasov Update
Alertă răpire copil! Fată de 14 ani din Sibiu, răpită de patru bărbați mascați din locuință. Sursa foto: Poliția Română
ADVERTISEMENT
09-01-2023
15:04

Minora a fost găsită în Braşov

Fata de 14 ani care a fost răpită din locuinţa sa din Tălmaciu, jude’ul Sibiu, de bărbaţi mascaţi a fost găsită, luni după-amiază, într-un imobil din localitatea Vad, judeţul Braşov.

“În urmă cu câteva minute, poliţiştii sibieni, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Braşov, au depistat minora în cauză într-un imobil de pe raza localităţii Vad, comuna Şercaia, judeţul Braşov. Minora este în acest moment condusă la sediul I.P.J. Sibiu pentru audieri în vederea lămuririi tuturor circumstanţelor dispariţiei sale”, a transmis Poliţia Română, luni după-amiază.

09-01-2023
12:45

Bărbații suspectați că au răpit copila de 14 ani au fost prinși. Minora nu a fost găsită

IPJ Sibiu anunță că cele patru persoane acuzate de răpirea fetei de 14 ani din Tălmaciu au fost prinse de polițiștii.

E vorba de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, domiciliați în orașul Avrig, respectiv localitatea Mârșa. Deocamdată, minora nu a fost găsită.

”Vă informăm că cele patru persoane se află, în prezent, în custodia polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu și sunt audiate cu privire la aspectele de interes în scopul depistării minorei”, transmite IPJ Sibiu.

Luni dimineață, o alertă răpire copil a fost emisă de Poliția Română. O minoră din județul Sibiu a fost luată cu forța, de acasă, de către patru persoane mascate și ar fi fost obligată să urce într-un autoturism.

Alertă răpire copil! Fată de 14 ani din Sibiu, răpită de patru bărbați mascați din locuință

Incidentul a fost semnalat în orașul Tălmaciu. Fata, în vârstă de 14 ani, a fost răpită din propria casă de patru indivizi mascați. Polițiștii sibieni au emis o alertă răpire copil.

ADVERTISEMENT

”La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 03.55, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția unei minore, Carolea Luminița, în vârstă de 14 ani.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, în timp ce se afla la domiciliul său din orașul Tălmaciu, județul Sibiu, minora ar fi fost luată cu forța de către patru persoane de sex masculin, mascate, și ar fi fost obligată să urce într-un autoturism, al cărui conducător auto s-a deplasat într-o direcție necunoscută”, a informat IGPR, pe site-ul oficial.

ADVERTISEMENT

Poliția a prezentat o poză cu suspectul principal al răpirii

Tot pe site-ul IGPR este prezentat și principalul suspect al acestei răpiri. E vorba de bărbat de 23 de ani, care conduce un autoturism BMW de culoare gri.

alerta rapire copil suspect
Suspect răpire fată din Sibiu. Sursa foto: Poliția Română

În urma acestui caz grav, s-au declanșat ample căutări. Luni dimineață, mai multe echipaje din județ efectuează verificări în vederea depistării minorei.

ADVERTISEMENT

Poliția Română a emis și semnalmentele copilei: înălțime 162 cm, 65 kg, ochi albaștri, păr șaten, fir drept, lung, ten deschis.

În momentul în care a fost luată cu forța de acasă, minora purta o bluză de culoare vișiniu cu paiete auri, pantaloni tip leggings de culoare vișiniu.

ADVERTISEMENT

”Persoanele ce pot furniza informații care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, mai anunță Poliția Română.

ADVERTISEMENT