News

O clinică privată acuză DSP că nu raportează cazurile de Covid-19. Plângeri la DNA şi DIICOT

01.04.2021 | 17:40
O clinica privata acuza DSP ca nu raporteaza cazurile de Covid19 Plangeri la DNA si DIICOT
ADVERTISEMENT

O clinică privată acuză DSP București că nu raportează cazurile de Covid-19. Reprezentanții instituției au depus plângeri penale la DNA și DIICOT.

Clinica OK Medical anunță că angajații DSPMB nu au introdus aproximativ 3.000 dintre pacienții infectați cu SARS – CoV – 2, cazuri raportate de instituție, în Corona Forms, platforma care permite motinorizarea infectărilor confirmate. În acest sens, reprezentanții unității sanitare au depus două plângeri penale la DNA și DIICOT.

ADVERTISEMENT

De asemenea, OK Medical a trimis o informare și către Ministerul Sănătății. Ei au precizat că angajații DSP București refuză să îndeplinească obligațiile legale impuse prin Ordinul Nr. 2.240 din 30 decembrie 2020.

O clinică privată acuză DSP că nu raportează cazurile de Covid-19. Plângeri la DNA şi DIICOT

„OK Medical a formulat și transmis astăzi, 01.04.2021, două plângeri penale împotriva angajaților DSPMB. Plângerile au fost înregistrate la DIICOT și DNA și au în vedere săvârșirea mai multor infracțiuni pasibil săvârșite de angajații DSPMB inclusiv infracțiunile de abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor,” a anunțat instituția.

ADVERTISEMENT

Potrivit reprezentanților acesteia, în lunile februarie și martie, aproximativ 3.000 de bucureșteni depistați pozitiv cu SARS – CoV – 2 nu au apărut în raportările oficiale. Angajații DSP București nu au introdus cazurile pozitive, raportate de clinică, în Corona Forms.

Reprezentanții OK Medical subliniază că acestă nelegală a avut foarte multe repercusiuni. Ei au subliniat că raportările oficiale nu conțineau numărul real al cazurilor pozitive.

ADVERTISEMENT

De asemenea, subliniază instituția, nu s-a instituit obligativitatea izolării pentru oamenii care erau infectați, întrucât ei nu apăreau nicăieri ca fiind pozitivi. În plus, printre alte efecte ale nerespectării procedurilor legale se numără: „punerea în imposibilitate a pacienților de a beneficia de concedii medicale, punerea în imposibilitate a pacienților de a beneficia de îngrijiri medicale, prejudicii grave de imagine ale companiei noastre”, au adăugat reprezentanții clinicii.

Ok Medical susține că au fost depuse mai multe solicitări  de clarificare și soluționare a situației descrise și au fost purtate nenumărate discuții cu conducerea DSPMB. În toate acestea s-a promis remedierea problemelor.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, „directorul DSPMB, Oana Nicolescu, nu a intreprins nicio acțiune în acest sens, dimpotrivă, directorul DSPMB a decis cercetarea disciplinară a medicilor epidemiologi din cadrul DSP, care, împreună cu OK Medical, au propus măsuri constructive de combatere a pandemiei, invocând motive nereale, nelegale, cu scopul de a intimida și de a ne forța să renunțăm la demersurile noastre legale, juste și corecte din punct de vedere epidemiologic. De menționat faptul că recomandările DSPMB cu privire la măsurile restrictive aplicabile nu au respectat recomandările epidemiologilor din cadrul DSPMB, ci au fost redactate de „specialiști” care nu sunt epidemiologi sau infecționiști”.

ADVERTISEMENT