News

O eleva a născut între examenele de la Bac. Ultima probă a susținut-o la spital

O elevă a născut între două examene la Bacalaureat, mai exact imediat după ce a susținut proba la matematică în maternitate, în timp ce era la spital.
29.06.2023 | 13:54
O eleva a nascut intre examenele de la Bac Ultima proba a sustinuto la spital
O elevă a născut între două examene la Bacalaureat. Foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

Așadar, fata a născut un copil perfect sănătos imediat după ce și-a susținut examenul de matematică de pe patul maternității. Inspectorul școlar general adjunct, Claudia Barna, președinta Comisiei de Examen, a anunțat că totul a decurs conform planului și nu au existat complicații.

O eleva a născut între examenele de la Bac

”O situație deosebită a intervenit la Colegiul Ion Creangă din Târgu Neamț, unde eu sunt titulară. După proba de ieri, 27 iunie, o elevă a născut imediat după ce a dat examen la Matematică. Candidata, internată la Secția Maternitate, și-a exprimat dorința de a susține și proba de astăzi. Am luat legătura cu membrii comisiei centrale și am anunțat situația, după care directorul Spitalului Orășenesc, doctoral Pătrașcu, ne-a asigurat condițiile legale, eleva susținând ultima probă în prezența a doi profesori asistenți. Este un caz cu un final fericit”, a declarat Claudia Barna pentru monitorulneamt.ro.

ADVERTISEMENT

Între timp, tot în Neamț, doi elevi au fost eliminați din examen după ce au încercat să copieze. ”Din păcate, la cea de a treia probă de examen, proba la alegere a profilului, ne-am confruntat cu două situații nedorite de elevi care au fost eliminați.

Un prim caz este acela al unui elev de la Liceul Borca, căruia i-a sunat telefonul în timpul probei. Trebuie specificat faptul că elevul semnase fișa de instruire, prin care a luat cunoștință de consecințele încercării de fraudare a examenului. Un al doilea caz s-a petrecut la Colegiul Petru Poni Roman, unde un candidat a cerut să meargă la baie și a fost surprins pe hol cu telefonul în mână”, a completat Barna.

ADVERTISEMENT

Între timp, la Brașov un candidat a fost eliminat din examen la proba de limba și literatura română, după ce telefonul mobil i-a sunat în timpul probei și a primit un mesaj de tip RO-ALERT. Băiatul s-a ales acum cu interdicția de a participa la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

În Neamț, la proba la alegere a profilului au participat 3.077 de absolvenți, din care 3.000 au fost prezenți, iar 75 au spus că nu au vrut să se prezinte la acest examen. ”Cei mai mulți liceeni au optat pentru Biologie – 944 prezenți și Geografie – 919 prezenți. Din păcate, la această ultimă probă de examen, au fost și două tentative de fraudare”, au transmis reprezentanții inspectoratului.

ADVERTISEMENT

În 2016, cazul Mariei Elisa Pălimaru, elevă la Liceul Mihail Kogălniceanu din Vaslui, uimea întreaga țară. Fata a reușit să obțină o medie de aproape 10 la Bacalaureat, cu toate că născuse în urmă cu un an și a jucat rolul dublu de mamă și elev silitor timp de un an întreg.

”A fost dramatic, tragic. M-am simţit prost, am simțit că am dezamăgit. Părinţii mei aveau alte aşteptări şi a apărut sarcina. A fost greu pentru că m-am mărit deodată. Nu mai puteam face activităţi. Nu eram menajată. Făceam treaba acasă, trebuia să învăţ, apoi să merg la şcoală. Nu am vrut sub nicio formă să renunţ sau să îngheţ anul şcolar. Mi-ar fi fost greu sa revin în ritm”, povestea Maria.

ADVERTISEMENT

”Am mers la şcoală şi am vorbit cu profesorii. Toţi au spus că nu este nicio barieră, ea trebuie să îşi continue studiile, că este un copil bun şi noi să o susţinem. Mie mi-a fost greu, oamenii la ţară au prejudecăţi. A fost greu la început. După ce a născut fetiţa, totul a fost normal. Trebuia să fim realişti, cu picioarele pe pământ. Eu am făcut o depresie, am mers la psiholog, aşa sunt mamele. Soţul meu a suportat mai uşor. Toate lacrimile mele s-au transformat acum în bucurie”, mărturisea Daniela Pălimaru, mama Mariei.

ADVERTISEMENT
Tags: