News

O femeie din Galați și-a luat la bătaie soțul. Nu a scăpat nici soacra nevăzătoare, care a fost mușcată violent

O femeie din Galați a făcut o criză de gelozie și și-a luat la bătaie soțul, însă nu a scăpat de furie nici soacra nevăzătoare, care a fost mușcată de individă.
13.03.2024 | 16:13
O femeie din Galati sia luat la bataie sotul Nu a scapat nici soacra nevazatoare care a fost muscata violent
O femeie din Galați și-a luat la bătaie soțul. Nu a scăpat nici soacra nevăzătoare, care a fost mușcată violent
ADVERTISEMENT

Individa va trebui să plătească acum o amendă penală de 2.400 de lei pentru lovire și alte violențe. Judecătoria din Târgu Bujor o amendase inițial pe femeie cu 4.800 de lei, dar și la plata unor daune morale de 3.000 de lei, însă instanța superioară a considerat că pedeapsa nu ar trebui să fie ”atât de dură”.

O femeie din Galați și-a luat la bătaie soțul și soacra

Conform Realitatea TV, femeia era extrem de geloasă și avea motive să creadă că soțul său o înșală. În consecință a luat telefonul bărbatului și a găsit mai multe mesaje de la alte femei. Cu toate că bărbatul a negat totul, soția nervoasă l-a luat la bătaie, lovindu-l cu un polonic în cap, dar și cu palmele și pumnii.

ADVERTISEMENT

Totul s-a întâmplat în 30 iulie 2020, atunci când soția nervoasă și-a confruntat soțul în timp ce acesta fugise la mama sa, adică soacra femeii. Nu ar fi scăpat de furie nici soacra, o femeie nevăzătoare, în vârstă, care a fost mușcată de soția furioasă. De altfel a primit, de asemenea, un polonic în cap și a fost târâtă pe o alee din curte.

Cazul nu a fost unul ușor pentru anchetatori, mai ales că soțul și mama sa au ajuns la spital, având nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale (bărbatul) și 7-12 zile de îngrijiri medicale femeia. Cu toate acestea, Curtea de Apel Galați a considerat că femeia nu ar trebui să mai plătească daune morale soțului și soacrei, doar amenda penală.

ADVERTISEMENT

Motivul invocat de procurori? Femeia ar fi fost într-adevăr înșelată, astfel că amenda penală ar fi oarecum suficientă în această situație. ”Curtea consideră că, față de contextul în care a avut loc conflictul (respectiv, pe fondul suspiciunilor inculpatei că soțul său avea o relație extraconjugală și, mai departe, a sentimentelor de batjocură, frustrare și neputință încercate de aceasta), simpla condamnare a inculpatei este suficientă pentru a compensa daunele morale suferite de persoanele vătămate”, și-a motivat decizia instanța de judecată.

Un bărbat din Hunedoara a fost bătut de soție la începutul anului 2024

Cazul seamănă foarte mult cu cel al unui bărbat din Hunedoara, care a sunat la 112 în primele zile ale lunii ianuarie 2024, după ce a fost bătut crunt de soție. Totul s-a petrecut în satul Baru din Hunedoara, la 30 de kilometri de Petroșani. Nu se cunoaște motivul pentru care cei doi soți s-ar fi luat la ceartă, însă femeia a fost cu adevărat pusă pe făcut dreptate.

ADVERTISEMENT

În consecință a pus mâna pe un obiect dur și a început să-și lovească bărbatul. Individul le-a spus polițiștilor că se teme inclusiv pentru viața sa, pentru că femeia l-a amenințat de mai multe ori cu moartea. ”La data de 09 ianuarie 2024, polițiștii Postului de Poliție Pui au fost sesizați de un bărbat de 42 de ani, din comuna Baru, care a reclamat faptul că soția sa îl amenință cu moartea.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat faptul că în data de 08 ianuarie a.c., în urma unui conflict spontan, bărbatul a fost amenințat cu moartea și lovit în zona capului cu un obiect metalic de către soția sa, în vârstă de 36 de ani. Prezentă la fața locului, femeie a declarat verbal că în timpul conflictului, soțul ei a împins-o în poarta locuinței, aceasta lovindu-se la mâna dreaptă.

ADVERTISEMENT

Femeia a precizat că se va deplasa la o unitate spitalicească, însă a refuzat ca polițiștii să solicite o ambulanță la fața locului, fiind transportată la spital cu un autoturism particular”, declara Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Și în acest caz femeia s-a ales cu dosar penal pentru loviri și alte violențe, dar și pentru amenințare. Mai mult, femeia s-a ales cu un ordin provizoriu de protecție și nu mai are voie să se apropie de soțul ei.

ADVERTISEMENT