Totul s-a întâmplat după ce un TIR a derapat și a intra într-un stâlp de electricitate în Săliștea de Sus, județul Maramureș. Potrivit Antena 3, bună parte din oraș a rămas fără curent electric de la un accident aparent banal.
Printre instituțiile afectate se numără cea mai mare școală din oraș, unde sute de elevi nu pot merge să învețe pentru că instituția de învățământ nu dispune de generatoare de curent.
“Știu că nu este curent, vor fi mutați în altă parte. Am rugat să convoace Consiliul administrație și să ia o hotărâre. Am întrebat dacă școala are resurse de a asigura acționarea centralelor în regim de avarie. Mi s-a spus că au baterii, au baterii și au avut baterii care să mențină curent electric. Durează foarte puțin, undeva până la șase opt ore.
Probabil că e și un pic de lipsă de organizare. Poate se putea se asigure niște generatoare”, au transmis reprezentanții ISU Maramureș.
În urmă cu câteva zile, toată stațiunea Sinaia rămânea fără curent electric după un incident similar. Atunci nu era vorba de un TIR ci de un copac care a căzut peste un stâlp de înaltă tensiune.
Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a dezvăluit că întreg orașul, inclusiv Spitalul, a rămas fără curent electric.
”Absolut tot oraşul a rămas fără curent. Acest lucru se întâmplă din cauza celor de la Electrica, care nu înţeleg să introducă în subteran cablurile, mai ales de alimentare, astea mari. Primăria, din buget propriu, a introdus în subteran cablurile în zona centrală, la fel avem tot cartierul Furnica, cel mai vechi din oraş, 54 de străzi, introducem în subteran şi ei nu vor să ia în primire lucrarea. Pur şi simplu nu vor. Uite ce se întâmplă, că asta s-a întâmplat: a căzut un copac pe o linie de înaltă tensiune.
Cablurile trebuie să fie în subteran mai ales într-un oraş de munte ca Sinaia. Asta se întâmplă: se pune chiciură pe cabluri, se rup, cad copaci”, a explicat primarul, conform Mediafax.
Spitalul din Sinaia a putut funcționa la scurt timp după ce au intrat în funcțiune generatoarele de rezervă. În momentul penei de curent în spital erau internați 38 de pacienți.