O mamă, cadru militar, și-a băgat fetița de doar două luni în spital după ce a bătut-o cu bestialitate. Femeia a fost arestată pentru 30 de zile de
Fetița de două luni a fost adusă în stare critică la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, aproape căzând în comă, iar medicii au stabilit că necesită 50 de zile de îngrijire spitalicească.
Pe data de 11 aprilie, femeia s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din Ploiești împreună cu tatăl copilului și micuța. Chiar dacă nu prezenta urme vizibile de agresiune, investigațiile medicale ulterioare, inclusiv un RMN, au dezvăluit mai multe fracturi.
Aceasta a fost plasată sub arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind acuzată de o agresiune brutală asupra fiicei sale în vârstă de doar două luni, care a fost adusă la spital cu leziuni grave, incluzând un traumatism cranio-cerebral, fracturi la nivelul osului parietal, fracturi costale, precum și fracturi la umăr și mână.
În fața procurorilor, femeia a negat acuzațiile. Ea urmează să fie supusă unei evaluări psihiatrice pentru a determina dacă suferă de depresie postnatală.
„La data de 14.04.2024, procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au solicitat arestarea preventivă a inculpatei C.V.A. – cadru militar, cercetată sub aspectul comiterii unei infracţiuni de violenţă în familie.
Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatei C.V.A. constă în aceea că, la data de 11.04.2024, în timp ce se afla singură cu fiica sa minoră, C.E.I., în vârstă de 2 (două) luni la adresa de domiciliu, i-a provocat în mod voluntar acesteia leziuni traumatice constând în traumatism cranio-cerebral în condiţii neprecizate, fractură os parietal bilateral, traumatism toracic – fracturi arcuri costale de la C3 la C8 bilateral, fractură cu deplasare humerus drept, fractură mână dreaptă, escoriaţie facială şi lateralo-cervicale bilaterale, escoriaţie umăr stâng.
Leziunile au fost evaluate preliminar de către un medic legist din cadrul SML Prahova ca necesitând 40-50 zile îngrijiri medicale în absenţa complicaţiilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.
Operațiunile din acest caz au fost desfășurate cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și Serviciului de Reținere și Transportare a Persoanelor București.