Moartea misterioasă a Laurei Roșca ridică multe semne de întrebare. La două zile de la găsirea cadavrului artistei de 34 de ani o plajă din stațiunea Mamaia, anchetatorii au făcut o nouă descoperire.
În apropierea locului unde DJ Lalla a fost găsită fără suflare, pe o altă plajă aflată în zona Fratelli, ar fi fost identificate obiectele tinerei, conform ziuaconsntanța.ro: căștile, telefonul și adidașii.
Sursa citată precizează că obiectele au fost descoperite, sâmbătă dimineața, de un om al străzii. Bărbatul a bănuit că acestea ar putea avea legătură cu cazul morții Laurei Roșca, drept urmare a anunțat polițiștii.
Anchetatorii au ajuns în zona indicată, iar lucrurile au fost ridicate. Rămâne de văzut în ce circumstanțe au ajuns respectivele obiecte în acest loc. Cel mai probabil DJ Lalla a intrat în apă din zona Fratelli.
Medicii legiști au stabilit cauza morții artistei. Conform acestora, a murit înecată, găsind nisip și apă în plămânii ei. O anchetă este în desfășurare, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Oamenii legii merg pe mai multe piste în încercarea de a afla cum a murit artista. Sunt luate în calcul mai multe ipoteze, inclusiv cea a sinuciderii sau a unei posibile crime, deși pe trupul ei nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Amintim că în acest caz a fost audiat un bărbat pe care DJ Lalla îl cunoscuse, recent, pe TikTok. Tânăra a stat câteva zile în locuința acestuia înainte să fie găsită moartă. Bărbatul are calitatea de martor în acest dosar.
De altfel, camerele video amplasate în apropierea locului în care a fost descoperit trupul artistei au surprins un alt bărbat care s-a apropiat de cadavru. El ar fi stat aproximativ 6 minute lângă artistă, însă nu a sunat la Poliție, notează Știrile Pro TV.
Anchetatorii încearcă să dea de urma persoanei respective. Trupul Laurei Roșca a fost ridicat de la Serviciul de Medicină Legală din Constanța, urmând să fie înmormântată în localitatea Turda, din județul Cluj.