O nouă escrocherie face victime printre români. Infractorii se folosesc de Money Gram pentru a fura banii oamenilor aflați în căutarea unor locuințe. Ce a pățit, recent, o femeie din țara noastră.
Anual, în România, foarte multe persoane cad ușor victime în plasa escrocilor din mediul virtual. Din păcate, poliția nu mai face față, dat fiind faptul că România are prea puțini ofițeri specializați în criminalitate cibernetică.
În ultima perioadă, o înșelătorie informatică, cunoscută drept „țeapa englezească„, face mii de victime. Escrocii o foloseau, în anii trecuți, la vânzarea de mașini. Acum, ei au trecut la un alt nivel. Se folosesc de metodă pentru a lua bani de la cei care caută să-și închirieze o locuință.
Un caz care dovedește că practicile ”piraților” online au succes a avut loc în România. Victimă a fost o femeie care s-a lăsat impresionată de o ofertă excelentă a unui apartament din Mamaia.
”Am găsit pe internet un anunț, se oferă spre închiriere un apartament cu două camere, situat într-o zonă foarte bună, foarte liniștită. Era la etajul 2, era foarte modern, foarte frumos mobilat, centrală pe gaze, mașină de spălat, televizor… Era, practic, hai să ne mutăm”, spune româncă, pentru Știrile ProTv.
Cum momeala fusese deja prinsă, în scenă a intrat imediat escrocul. Fără să bănuiască nicio secundă că e o țeapă, femeia a luat legătura cu un infractor, și nu cu un proprietar. Acesta i-a cerut 1.150 de lei pe lună, pentru așa-zisul apartament situat pe Bulevardul Mamaia din Constanța.
Individul a cerut chiria în avans pe două luni, plus plata lunii în curs. A avut un comportament similar cu cel al agențiilor imobiliare. Astfel, dacă femeia i-ar fi virat banii în cont, ar fi pierdut pe loc 3.450 de lei.
Românca a fost precaută și a vrut să vadă locuință. Escrocul știa ce să răspundă. ”Ne-a spus că el lucrează în Anglia. Înainte de a veni în țară, să fie sigur că nu bate drumul degeaba, dorește dovada faptului că noi aveam acea sumă. Ne-a solicitat să punem banii prin serviciul Money Gram, către Anglia, dar pe o persoană cunoscută noua, nu direct pe numele lui”, explică victima.
A urmat apoi capcana. Dorind să se convingă că are banii de avans, hoțul i-a cerut femeii să-i transfere către o rudă de-a ei. El a insistat ca operațiunea să se facă prin Money Gram și nu prin online banking, ceea ce ar fi trebuit să-i dea de gândit.
Cum femeia s-a temut că va pierde apartamentul, a trimis depozitul către tatăl ei. Imediat, individul i-a cerut fișa de transfer monetar. I-a furat astfel codul de securitate, care e secret, și a aflat numele persoanei care ar fi urmat să încaseze banii.
Oamenii legii din România spun că astfel de practici ilegale sunt frecvente în Marea Britanie. Deși femeia spune că ea nu a transmis datele personale individului, banii i-au fost furați.
Cum s-a întâmplat acest lucru? Escrocul a aplicat o metodă ingenioasă. A spus că nu are dovada depunerii banilor și i-a trimis româncei un link ca fiind de la Money Gram. Acesteia i s-a cerut să ofere toate informațiile referitoare la transfer. Ea a comis greșeală fatală. A furnizat toate datele sale personale.
Mădălin Dumitru, expert în securitate cibernetică, spune, pentru sursa citată, că pagina respectivă nu era de la Money Gram, ci una foarte fin clonată. ”Când vine acest mail, care pare să fie de la Money Gram, dar nu este… Se accesează acest link. Ce ni se solicită aici? Este authorization number, numărul tranzacției, care este foarte important pentru a putea să ridici banii de la o sucursală”.