Sporturi

O vedetă Youtube a plătit 800.000 de dolari pentru a lua masa cu Tom Brady, idolul său din fotbal american

13.05.2020 | 15:54
O vedeta Youtube a platit 800000 de dolari pentru a lua masa cu Tom Brady idolul sau din fotbal american
ADVERTISEMENT

O vedetă Youtube a plătit nu mai puțin de 800.000 de dolari pentru a se putea întâlni și a lua masa cu idolul său din fotbalul american, Tom Brady.

Tom Brady, idolul vedetei Logan Thirtyacre de pe Youtube

Americanul Logan Thirtyacre,  care are doar 25 ani,  a câştigat o avere dintr-un show de păpuşi având la bază jocul Super Mario Brothers. El a declarat pentru TMZ că era dispus să plătească până la 2 milioane de dolari pentru şansa de a lua masa cu idolul său.

ADVERTISEMENT

„Abia aştept să petrec timp cu el”, a mărturisit Thirtyacre, al cărui nume online este SuperMarioLogan. Tânărul a devenit în scurt timp extrem de popular pe canalul Youtube.

Va avea parte și de bilete la primul meci al lui Brady la Tampa Bay

El a licitat pentru a câștiga dreptul de a cina împreună cu Tom Brady, iar banii rezultați fac parte dintr-o campanie deschisă pentru a sprijini lupta împotriva coronavirusului.

ADVERTISEMENT

Licitaţia ‘„All In Challenge”, câştigată de Logan Thirtyacre, include bilete la primul meci al lui Brady la noua sa formaţie din Tampa Bay, primul său tricou şi ghetele purtate pentru Buccaneers , dar şi o cină cu vedeta NFL.

Are o cameră plină cu obiecte aparținând lui Tom Brady

Logan Thirtyacre este un împătimit al carierei lui Tom Brady. Are acasă o cameră care s-a umplut cu obiecte care i-au aparţinut lui Brady şi a fost prezent,  în tribune, la meciurile câştigate de acesta cu New England Patriots în Super Bowl-urile din 2017 şi 2019.

ADVERTISEMENT

Tom Brady este considerat una dintre legendele NFL și la 39 de ani a decis nu să își încheie cariera, care a însemnat foarte mulți ani la New England Patriots, în Boston, ci să accepte o nouă provocare, semnând pentru Tampa Bay.

A făcut o mare gafă în perioada de carantină

El a fost însă la un pas să piardă contractul în valoare de 50 de milioane dolari, după ce și-a pus în cap atât primarul cât și oamenii din Tampa Bay, încălcând regulile de carantină și mergând să se antreneze într-un parc. Inițial, a fost vorba de desfacerea contractului, dar Brady, căsătorit cu celebra Giselle Bundchen, și-a cerut scuze și conflictul a fost aplanat.

ADVERTISEMENT