Oana Moșneagu și Vlad Gherman s-au căsătorit! Actorii au făcut cununia civilă sâmbătă, 6 aprilie 2024, și au postat câteva imagini emoționante de la cel mai fericit eveniment din viața lor.
Cununia religioasă și marea petrecere va avea loc peste o lună, iar pregătirile pentru nunta cea mare sunt în toi. Vlad Gherman a dezvăluit, chiar de curând, în exclusivitate pentru FANATIK cu ce probleme s-a confruntat înainte de nuntă.
Actorul ne-a dezvăluit că alegerea muzicanților pentru petrecere a fost cea mai grea. Pentru ca totul să iasă ca la carte, actorii au apelat la o organizatoare de nunți, dat fiind că nu s-au mai confruntat niciodată cu un eveniment de o asemenea anvergură.
„Suntem pe ultima sută de metri cu organizarea nunții, noroc că avem un wedding planner care ne ajută. Nu știu dacă reușeam să ne organizăm singuri. Este mai greu decât ne așteptam. Sunt atâtea detalii de care trebuie să ții cont atunci când vine vorba de nuntă.
Evident, o faci o dată în viață și atunci clar nu vrei să faci rabat la tot felul de chestii pe care ți le dorești la nuntă. Astfel încât bugetul unei nunți în 2024 depășește cu mult așteptările oricărui cuplu.
Vorba aia, știi? Fiecare cuplu are nevoie de un start. E un început de drum și, ce zici, ia uite, pornesc cu dreptul, dar… Aoleo, e greu rău de tot când vine vorba de bugete”, a declarat Vlad Gherman, pentru FANATIK, înainte de cununia civilă cu Oana Moșneagu.
Cea mai așteptată pentru cei doi este, însă, cununia religioasă. Pentru cei doi porumbei, uniunea făcută în biserică are un rol extrem de important.
La cununia civilă, Oana Moșneagu a purtat o rochie de prințesă, bleu ciel, iar mirele a optat pentru un costum bej. Actrița a purtat un colier la gât, care i-a pus în valoare între outfitul.