Sport

Oltenii au toată atenţia concentrată pe câștigarea Cupei, după ce au ieșit din lupta pentru campionat. ”Să sărbătorim”

Fotbaliștii Universității Craiova au trecut peste eșecul din campionat cu FCSB și se concentrează pe ultimul obiectiv pe care îl mai pot atinge – câștigarea Cupei României.
11.05.2022 | 16:34
Oltenii au toata atentia concentrata pe castigarea Cupei dupa ce au iesit din lupta pentru campionat Sa sarbatorim
Alexandru Creţu, la Universitatea Craiova
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova întâlnește mâine, pe teren propriu pe Sepsi Sfântu Gheorghe în manșa a doua a semifinalelor Cupei României. Câștigarea trofeului este ultimul obiectiv al sezonului.

Alexandru Crețu vrea să cucerească primul trofeu cu U Craiova

Mijlocașul de 30 de ani al Universității Craiova, Alexandru Crețu, este unul dintre oamenii de bază în sistemul de joc gândit de Laurențiu Reghecampf.

ADVERTISEMENT

De la transferul în Bănie, anunțat în exclusivitate de FANATIK, fotbalistul a bifat 29 de meciuri și speră să încheie primul sezon în alb-albastru sărbătorind câștigarea Cupei României.

”Îmi doresc foarte mult să sărbătorim cel puţin câştigarea Cupei, dacă în campionat nu am reuşit să terminăm pe primele două locuri. Dar pentru asta trebuie să ne calificăm mai întâi în finală. 

ADVERTISEMENT

Este un sentiment extraordinar să obţii un trofeu alături de echipa şi colegii tăi şi sper să trec cât mai curând prin asta şi din calitate de jucător al Craiovei”, a spus Alexandru Crețu, pentru revista oficială a clubului.

Internaționalul român nu se mai gândește la rezultatul din manșa întâi 1-2 la Sfântu Gheorghe, ci la cum trebuie să reacționeze el și coechipierii lui pentru a remonta eșecul din tur.

ADVERTISEMENT

”Nu știu dacă ajută pe cineva să discutăm concret despre ce nu a mers în meciul din tur cu Sepsi, dar vă asigur că noi ştim foarte bine ce avem de făcut la meciul retur.

În fotbal vor exista mereu şi zile şi meciuri mai puţin bune, important este să trecem peste ele cu fruntea sus şi să ne bucurăm că, iată, avem o şansă mare, la retur, să reparăm ce am stricat la Sfântu Gheorghe”, a continuat Crețu.

ADVERTISEMENT

De la titlul câștigat în Slovenia, la eșecul de la FCSB

Alexandru Crețu este un jucător cu talie, care nu se teme de nici un adversar. Acestea au fost calitățile care l-au recomandat la un moment dat pentru un transfer la FCSB.

Nu s-a adaptat la trupa finanțată de Gigi Becali, dar a primit o nouă șansă la Universitatea Craiova și este motivat să le mulțumească oficialilor olteni, așa cum o poate face cel mai bine un sportiv.

”Muncesc foarte mult, asta a fost filosofia mea mereu. În plus, acum mă simt foarte bine atât pe plan fizic cât şi pe plan psihic, deci şi asta contează.

A fost un an care a început greu şi le mulţumesc celor de la Craiova că mi‑au oferit timpul şi încrederea de care aveam nevoie ca să trec cu bine peste el şi să ajung unde sunt astăzi”, a adăugat Crețu.

Fotbalistul a rememorat pentru sursa citată cel mai frumos moment al carierei, pe care speră s-l repete și în tricoul Universității Craiova.

”Cel mai frumos moment din carieră ar fi câştigarea campionatului sloven cu cei de la Maribor. La Maribor am marcat şi un gol care a însemnat enorm pentru mine.

În vara lui 2019 am dat, în minutul 117, contra lui AIK Stockholm, golul cu care mi‑am calificat echipa, pe Maribor, în turul 3 din preliminariile Champions League”, a încheiat fotbalistul.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Sepsi: 1,60 este cota pentru ”sub 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT