Într-un demers judiciar făcut recent din spatele gratiilor, Omar Hayssam a transmis că e nemulțumit de modul în care autoritățile i-au calculat zilele de condamnare.
Mai exact, Hayssam vrea ca autoritățile să îi ia în considerare drept detenție și zilele petrecute la infirmerie, nu doar cele petrecute în celulă.
Hayssam e închis la Penitenciarul Mărgineni, unde are de executat 24 de ani de închisoare după ce s-au contopit pedepsele din cinci procese diferite: 20 de ani pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, 23 de ani și 4 luni în dosarul Manhattan, 16 ani în dosarul Volvo Truck, 3 ani în dosarul Foresta Nehoiu și 2 ani în dosarul pentru fuga din țară.
Sirianul fugise din România în 2006, fiind repatriat doar în 2013. Potrivit Ziare.com, sănătatea lui Hayssam e șubredă la 60 de ani și ar avea dreptul să ceară o eliberare condiționată după ce a ispășit 2/3 din pedeapsă.
Hayssam se plânge că autoritățile i-au calculat greșit zilele de detenție, pentru că ar avea dreptul conform Legii 254/2013 ca la fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare să i se scadă șase zile din pedeapsă.
Aceste condiții sunt definite drept lipsa accesului la activități în aer liber, lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație, lipsa temperaturii adecvate a camerei, lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de igienă, existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.
Penitenciarul ar avea peste tot doar astfel de condiții, conform avocaților lui Hayssam. ”Condamnatul Omar Hayssam, prin mandatar avocat, a sesizat judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Mărgineni, solicitându-i să constate nelegalitatea modalităţii de calcul a zilelor câştigate în baza legii recursului compensatoriu, susţinând că o astfel de comisie a stabilit potrivit evidenţelor penitenciarului că acesta a efectuat un număr de 817 zile în condiţii corespunzătoare, fără ca o astfel de concluzie să fie fundamentată pe concluziile comisiei de evaluare a condiţiilor de detenţie, în raport cu fiecare clădire care are ca destinație spaţii de cazare, inclusiv în raport cu infirmeria penitenciarului sau spitalele penitenciar în care a fost internat pe parcursul perioadei de detenţie, fundamentându-şi concluziile doar pe dispoziţiile art. 551 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 254/2013.
S-a mai susţinut că o astfel de concluzie la care a ajuns comisia era una greşită, întreaga perioadă de detenţie fiind executată în condiţii necorespunzătoare pentru care i s-ar fi cuvenit condamnatului un număr de 162 de zile câştig”, este precizat în documentul depus de Hayssam, prin avocați.
Așadar, Omar Hayssam crede că ar trebui să i se scadă din pedeapsă 162 de zile de detenție, dacă instanța va accepta acest lucru.