News

Studiu: Vaccinul Pfizer oferă o protecție parțială în fața variantei Omicron

Vaccinurile Pfizer oferă o protecție mai redusă în cazul tulpinii Omicron. Cu toate acestea, persoanele vaccinate și cele care au trecut prin boală prezintă, în continuare, un răspuns imunitar adecvat.
08.12.2021 | 12:19
Studiu Vaccinul Pfizer ofera o protectie partiala in fata variantei Omicron
Vaccinul Pfizer oferă o protecție parțială în fața variantei Omicron. Credit foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Descoperirea variante Omicron a creat un val de îngrijorare în rândul autorităților din întreaga lume, care au început să ia măsuri pentru a limita extinderea acestei tulpini, dar și în cazul epidemiologilor și virusologilor.

Specialiștii din domeniul medical iau în calcul posibilitatea ca mutațiile specifice variantei Omicron să reducă din eficacitatea anticorpilor obținuți în urma trecerii prin boală sau în urma vaccinării cu diferitele seruri care sunt disponibile momentan.

ADVERTISEMENT

Un studiu din Africa de Sud a demonstrat că vaccinurile Pfizer oferă o protecție parțială în cazul infectării cu Omicron. Cu toate acestea, din fericire, persoanele cărora le-a fost administrat acest ser sau care au suferit recent de COVID se bucură, în continuare, de o protecție adecvată, notează CNN.

Acesta este primul studiu care testează în mod direct eficiența vaccinării în cazul unei infectări cu varianta Omicron. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că eșantionul folosit în cadrul acestui studiu este unul destul de limitat.

ADVERTISEMENT

În cadrul studiului, mostre de la 12 persoane care au fost vaccinate cu schema completă Pfizer au fost expuse la Omicron. Rezultatele obținute au indicat faptul că această tulpină ar putea să evite protecția imunitară oferită de către acest ser, dar nu în mod complet.

“Există o scădere foarte mare a neutralizării Omicron de către imunitatea BNT162b2 [Pfizer/BioNTech] în raport cu virusul ancestral”, a explicat Alex Sigal, cel care a condus echipa din spatele acestui studiu.

ADVERTISEMENT

Cercetătorul a mai adăugat că varianta Omicron evită doar parțial imunitatea persoanelor care au trecut prin COVID sau cărora le-a fost administrat vaccinul Pfizer.

Vești bune pentru persoanele vaccinate cu Pfizer

Alex Sigal a explicat faptul că inițial a crezut că mutațiile specifice variantei Omicron vor reprezenta o problemă și că acestea vor permite virusului să afecteze persoanele infectate, indiferent de imunitatea pe care acestea o au.

ADVERTISEMENT

Deși mutațiile serurile Pfizer nu sunt concepute pentru a face față tuturor particularităților variantei Omicron, după cum explică Sigal, există speranță pentru cei care sunt sau urmează să fie infectați de această tulpină.

Cercetătorii au folosit celule pulmonare umane pentru teste. Sângele de la cei șase voluntari care fuseseră infectați cu COVID și apoi vaccinați a fost mai capabil să neutralizeze varianta Omicron, explică oamenii de știință în studiul care urmează să fie publicat.

“Infecția anterioară, urmată de vaccinare sau rapel, ar putea să crească nivelul de neutralizare și să confere protecție împotriva formelor severe cauzate de infecția cu Omicron”, concluzionează cercetătorii.

ADVERTISEMENT