Nu multă lume știe, dar, în România, există un oraș care devine din ce în ce mai mic. Dimensiunea lui scade pe zi ce trece, iar specialiștii sunt îngrijorați. Cu toții cred că acesta ar putea dispărea cât de curând de pe hartă.
Poate părea ciudat, dar, la noi în țară, se află un oraș care a reușit să îi îngrijoreze pe specialiști. Temerile lor sunt destul de fondate, având în vedere că orașul devine din ce în ce mai mic și riscă să dispară cât de curând.
Este vorba despre Mizil. Orașul din județul Prahova se micșorează, la propriu. În ultima vreme, acesta a pierdut 14.000 hectare din suprafața sa, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare pentru cei care locuiesc acolo, dar și pentru specialiști.
Ceea ce este de-a dreptul uimitor este faptul că această suprafață de teren s-a pierdut în ritm alert. În ultimii 17 ani, orășelul din Prahova a ajuns să fie din ce în ce mai mic, potrivit datelor oficiale.
Așa cum este notat în Atlasul zonelor urbane marginalizate din România, dispunerea orașului Mizil nu este deloc una complexă. Ba chiar este tipică pentru un astfel de oraș pe ”cale de dispariție”.
Din punct de vedere geografic, Mizil are câteva zone ușor recognoscibile, printre care zona de mahala și zona centrală. De asemenea, se remarcă și zona dedicată locuințelor de tip social sau a clădirilor ocupate în mod abuziv.
Același document abordează și subiectul legat de drumurile din Mizil care reprezintă un real pericol. Infrastructura de aici este una precară, iar căile rutiere de acces nu sunt deloc construite conform standardelor de siguranță. Așa se face că, în Mizil, majoritatea drumurilor sunt construite din balast.
Fără doar și poate, un factor foarte important pentru dezvoltarea și durabilitatea în timp a unui oraș este indicele demografic. În strânsă legătură cu acest se află indicele economic și cel social.
Având în vedere că Mizil este pe punctul de a dispărea de pe hartă, este evident că acești factori au fost neglijați. Din cauza faptului că se înregistrează o îmbătrânire a populației, se ajunge și la contractarea dimensiunii orașului Mizil.
Însă, nu doar orașul Mizil a atras atenția specialiștilor. În lume, există un oraș care este locuit de o singură persoană. Este vorba despre Monowi, un oraș situat la 8 kilometri de Dakota de Sud.
Singurul locuitor din Monowi are 84 de ani și, așa cum era de așteptat, acesta ocupă toate funcțiile din oraș. El este primar, bibliotecar și inclusiv barman.