Fotbal international

Ousmane Dembele, a noua accidentare de la venirea la Barcelona! Francezul a fost operat și va fi out 6 luni. Anunțul oficial

11.02.2020 | 22:07
Ousmane Dembele a noua accidentare de la venirea la Barcelona Francezul a fost operat si va fi out 6 luni Anuntul oficial
ADVERTISEMENT

Atacantul francez Ousmane Dembele a suferit a noua accidentare de la venirea la FC Barcelona în vara anului 2017 și nu va mai juca în acest sezon.


UPDATE, 11 februarie, ora 22:07 / Campioana Spaniei a anunțat, pe site-ul oficial, faptul că Ousmane Dembele a fost operat de doctorul Lasse Lempainen, la Turku (Finlanda) și va rata următoarele șase luni.

ADVERTISEMENT

În afară de finalul sezonului din La Liga și UEFA Champions League, Dembele își ia adio și de la Campionatul European din vară. Pentru campioana mondială, EURO 2020 începe pe 16 iunie.

  • 27 noiembrie 2019 a fost ultimul meci jucat de Dembele pentru Barcelona (cu Dortmund în Liga Campionilor)
ADVERTISEMENT

UPDATE, 6 februarie, ora 16:01 / Barcelona a anunțat pe site-ul oficial că Ousmane Dembele va fi operat marți, 11 februarie, la Turku în Finlanda, iar perioada de indisponibilitate va fi anunțată abia după intervenția chirurgicală.


Știre inițială, 4 februarie

Ousmane Dembele, a noua accidentare de la venirea la Barcelona

Ousmane Dembele a suferit o ruptură totală a tendonului bicepsului femural la coapsa dreaptă în timpul unui antrenament, iar cotidianul spaniol As a anunțat că nu va mai putea evolua în actualul sezon în condițiile în care perioada de recuperare este de patru luni.

ADVERTISEMENT

În vara anului 2017, FC Barcelona l-a adus pe Ousmane Dembele de la Borussia Dortmund pentru 105 milioane de euro, plus alte 35 de milioane bonusuri de performanță, dar internaționalul francez a stat mai mult prin cabinetele medicale, aceasta fiind a noua sa accidentarea de la venirea pe Camp Nou.

Dembele urmează să fie operat

Accidentarea suferită la antrenamentul de luni este asemănătoare cu cea suferită imediată după sosirea la Barcelona și care l-au ținut pe Ousmane Dembele departe de gazon patru luni, timp în care a ratat 20 de partide. Singura diferență este că atunci i-a fost afectat piciorul stâng.

ADVERTISEMENT

Oficialii catalani nu au anunțat care vor fi punctele de urmat pentru internaționalul francez, dar jurnaliștii iberici consideră că singura variantă este operația. Intervenția chirurgicală ar urma să fie făcută tot de medicul finlandez Sakari Orava, cel care l-a operat pe Dembele și acum trei ani.

Francezul, afacere ratată pentru Barcelona

Accidentarea lui Ousmane Dembele vine într-un moment deloc favorabil Barcelonei, care nu-l are la dispoziție nici pe atacantul Luis Suarez. Uruguayanul a fost operat la genunchi din cauza unor probleme la menisc, iar reecuperarea va mai dura trei luni.

De la sosirea pe Camp Nou, Ousmane Dembele a suferit nu mai puțin de nouă accidentări: trei probleme musculare la coapsa dreaptă, una la glezna stângă și cinci leziuni musculare la coapsa stângă.

Barcelona se întărește pentru sezonul viitor

La finalul lunii ianuarie, FC Barcelona a anunțat că nu va mai transfera niciun atacant în această perioadă din cauza prețurilor exagerate pe care le cer cluburile în raport cu valoarea jucătorilor.

Cu toate acestea, catalanii au semnat cu atacantul portughez Francisco Trincao și cu mijlocașul brazilian Matheus Fernandes, dar aceștia vor ajunge pe Camp Nou abia la începutul sezonului viitor.

ADVERTISEMENT