Sport

Ovidiu Burcă nu îi consideră pe cei de la CSA Steaua marii rivali ai lui Dinamo: „Acolo, s-a produs o fractură, sunt păreri diferite”

Ovidiu Burcă (42 de ani) a prefațat primul derby dintre Dinamo și Steaua în Liga 2 Casa Pariurilor.
09.09.2022 | 20:26
Ovidiu Burca nu ii considera pe cei de la CSA Steaua marii rivali ai lui Dinamo Acolo sa produs o fractura sunt pareri diferite
Ovidiu Burcă se află la primul derby pe banca lui Dinamo. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

FANATIK a stat de vorbă cu Daniel Oprița înainte de „Eternul Derby”, iar Ovidiu Burcă a prefațat și el meciul mult așteptat.

Ovidiu Burcă prefațează Dinamo – Steaua: „Știu că rivalitatea istorică dezvoltă energii mari”

Antrenorul lui Dinamo a vorbit pentru gsp.ro despre derby-ul cu CSA Steaua: „Eu le spun, nu doar acum, ci mereu, că meciurile trebuie să le tratăm cu aceeași importanță indiferent că jucăm cu Steaua sau cu alte formații mai puțin cotate”.

ADVERTISEMENT

Ovidiu Burcă încearcă însă să ia presiunea de pe umerii jucătorilor săi: „Da, e un meci special, unii îl vor resimți altfel, eu vreau să le dau liniște, echilibru, luciditate, știu că rivalitatea istorică dezvoltă energii mari. Încerc să continuăm procesul de dezvoltare, important e să jucăm bine, apoi vor veni și rezultatele”.

Burcă se gândește doar la cele trei puncte în meciul cu Steaua, mai ales că jucătorii au un moral bun după victoria cu Concordia Chajna: „Jucăm ca și până acum, să câștigăm. Abordăm strategii diferite în funcție de adversar, dar ideea este aceeași: țintim victoria, doar acest obiectiv ne propunem”.

ADVERTISEMENT

Ovidiu Burcă a încheiat campania de transferuri la Dinamo: „Cred că e deja foarte târziu. Ăștia suntem până la iarnă”

Ovidiu Burcă rămâne optimist și consideră că Dinamo arată din ce în ce mai bine: „Îi simt mai încrezători pe jucători. În ciuda rezultatelor mai puțin bune, vedeam progres și înainte, păcat că oamenii te judecă, uneori, doar după rezultat.

I-am simțit bine și în săptămânile trecute, când nu erau rezultate. Insist pe implicarea lor totală la fiecare antrenament, asta e cel mai important. Atitudinea pentru fotbal trebuie să fie mereu la fel. Nu vreau supramotivare la unele, submotivare la altele”.

ADVERTISEMENT

În privința transferurilor, lucrurile sunt clare. Niciun jucător nu va mai ajunge la Dinamo până anul viitor: „Cred că e deja foarte târziu, orice jucător ar avea nevoie de o perioadă de pregătire. Ăștia suntem până la iarnă, lotul a fost făcut în mare.

Au plecat, au venit, în interior s-au așezat lucrurile. Când se schimbă mulți jucători, ai nevoie de o perioadă de timp să stabilizezi. Dacă aș mai aduce, aș deregla din nou dinamica grupului”.

ADVERTISEMENT

Ovidiu Burcă nu îi consideră pe cei de la CSA Steaua marii rivali ai lui Dinamo: „Acolo, s-a produs o fractură, sunt păreri diferite”

Ovidiu Burcă nu e convins că meciul din Liga 2 este întradevăr „Eternul Derby”: „E o discuție în care n-aș vrea să intru. Mi-am respectat mereu rivalii. Acolo, s-a produs o fractură, sunt păreri diferite. Indiferent cu cine am juca, originea celor două echipe este aceeași.

Din perspectiva aceasta este o rivalitate istorică. Îi las pe alții să disece dacă e derby, dacă nu e. Este un duel important care poate aduce mari satisfacții suporterilor noștri”.

ADVERTISEMENT