Antrenorul „câinilor” își dorește mult mai multă atenție din partea jucătorilor săi, amintind și de partida din etapa trecută cu CSA Steaua, scor 0-2, în care elevii săi au gafat și atunci, chiar dacă au fost și decizii greșite luate de arbitrul George Găman.
Ovidiu Burcă a fost supărat după înfrângerea suferită de Dinamo în duelul cu Poli Iași, fiind deranjat de greșelile pe care jucătorii săi le-au făcut, mai ales că echipa sa a fost cea care a deschis scorul:
„A fost greu să găsim soluții, să sărim presingul lor. În a doua repriză am arătat rău, din păcate. Am schimbat din dinamica jocului, Țîră s-a accidentat și l-am schimbat pentru că nu mai putea să continue.
În momentul când iei un gol așa târziu, trebuie să ai curaj și caracter, dar probabil e o lecție pe care o învățăm astăzi. Am încercat să le ridic moralul, dar din păcate nu am reușit.
În prima repriză am găsit soluții bune pentru a combate adversarul, dar în a doua repriză, ne-am pierdut moralul, e normal, suntem tineri, se mai întâmplă.
„Iași a demonstrat că merită să fie pe primele două locuri, la noi s-a simțit că au lipsit câțiva jucători de bază, n-am făcut un meci bun nici azi, nici cu Steaua.
Încă nu e jucat totul, mai e returul play-off-ului, mai sunt multe puncte în joc, contează mult cum gestionăm noi situația, eu încerc să le ridic moralul și să revenim la felul cum jucam”, a continuat Ovidiu Burcă.
„Acum e o altă situația, e play-off, se joacă împotriva celor mai bune echipe din campionat, dar noi nu cedăm, mergem la Buzău să câștigăm și să facem o partidă bună!
Cu mine discutați strict de partea sportivă, ce fac acționarii trebuie să fie întrebați ei, eu nu știu multe. Orice informație negativă poate destabiliza și nouă ni s-a întâmplat la meciul cu Oțelul, înaintea meciului cu Steaua și astăzi iar.
Asta e situația! Trebuie să ne ridicăm, să muncim, să reparăm în primul rând lucrurile care n-au funcționat astăzi, trebuie să rămânem optimiști și să ne luptăm pentru locul trei”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.