News

Pacienții care au această grupă de sânge sunt mai rezistenți la coronavirus

16.10.2020 | 07:49
Pacientii care au aceasta grupa de sange sunt mai rezistenti la coronavirus
ADVERTISEMENT

Cercetătorii au ajuns la concluzia că o grupă de sânge face ca unii pacienți să fie mai rezistenți în fața infecției sau a formelor grave de coronavirus.

Astfel, oamenii de știință din Danemarca și Canada vin cu o veste bună pentru cei cu cu grupa de sânge 0, care ar putea fi mai puțin expuși la COVID-19 și ar putea avea un risc redus de a se îmbolnăvi grav.

ADVERTISEMENT

La fel ca în majoritatea cercetărilor despre SARS-CoV-2 din ultimele luni, o boală destul de necunoscută, specialiștii atrag atenția că încă este nevoie de cercetare, relatează CNN.

O grupă de sânge opune rezistență mai mare la coronavirus

Recent, o serie de studii postate în jurnalul Blood Advances sugerează că oamenii care au grupa de sânge 0 sunt mai puțin expuși la COVID, infecții și boli grave.

ADVERTISEMENT

De la startul pandemiei, din lumea medicală au venit fel și fel de informații legate de rezistența pe care oamenii opun noului coronavirus. S-a spus că pacienții cu alte boli asociate, indiferent de vârstă, sunt cei mai predispuși cazurilor grave.

Acum, două studii, unul danez și unul canadian, prezintă modul în care grupele de sânge joacă un rol important în evoluția bolii în organismul oamenilor afectați de COVID.

ADVERTISEMENT

Luându-le pe rând, studiul oamenilor de știință din Danemarca a relevat faptul că printre 7,422 oameni care au fost confirmați pozitiv cu coronavirus, doar 38.4% aveau grupa de sânge 0 – chiar dacă, la o rată de 2.2 milioane oameni care nu s-au testat, această grupă de sânge este prezentă la 41.7%.

În opoziție, 44.4% din cei cu grupa de sânge A au fost confirmați pozitivi – grupă de sânge care, în raport cu populația daneză, reprezintă 42.4%, scrie CNN.

ADVERTISEMENT

Rezultatele studiului din Canada

Pe de altă parte, cercetătorii din Canada au scos în evidență că 95% pacienții în stare gravă cu COVID-19 aveau grupa A sau AB, iar în proporție de 84% aveau ventilație mecanică, în comparație cu pacienții cu grupa 0 sau B, în proporție de 61%.

Totodată, studiul canadian a descoperit și că cei cu grupa A sau AB au stat mai mult la terapie intensivă: în medie 13,5 zile în comparație cu cei cu grupele 0 sau B: în medie 9 zile.

”Nu am niciun dubiu. A reieşit în mod evident că bolnavii cu grupa 0 sunt mai rezistenţi. Trebuie să ne dăm seama de mecanism şi să înţelegem ce se petrece la nivel molecular pentru a vedea cum ne poate ajuta acest lucru în conceperea unor noi scheme de tratament”, a precizat Amesh Adalja, Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, despre rolul grupei de sânge.

Recent, o cercetare publicată în The New England Journal of Medicine a găsit date genetice la unii pacienți cu COVID-19 și la persoane sănătoase, sugerând că cei cu sânge de tip A au un risc mai mare de a se infecta, iar cei cu sânge de tip 0 prezintă un risc mai mic.

ADVERTISEMENT
Tags: