News

Pacienții de la Victor Babeș, Timișoara nu au putut vota. Le-a fost refuzată urna mobilă

06.12.2020 | 17:00
Pacientii de la Victor Babes Timisoara nu au putut vota Lea fost refuzata urna mobila
ADVERTISEMENT

Pacienții de la Victor Babeș, Timișoara nu au putut vota. Vorbim despre mai mulți oameni care au solicitat acest lucru, în ciuda faptului că în ziua alegerilor se aflau internați în această unitate medicală. 

Culmea, cei de la secția de votare la care este arondată unitatea sanitară au refuzat să dea curs cererii formulate de pacienți și nu au trimis urna.

ADVERTISEMENT

Astfel, nu mai puțin de 32 de oameni, printre care chiar și un candidat la Camera Deputaților, nu au putut să-și exprime opțiunea.

De ce nu au putut vota pacienții de la Victor Babeș, Timișoara

Unitatea sanitară este arondată la secția de votare 163, de pe strada Lorena. Președintele acesteia spune că, fiind vorba despre pacienți infectați cu COVID-19, cei 10 membri ai biroului secției de votare au decis, în unanimitate, să refuze trimiterea urnei mobile.

ADVERTISEMENT

Vă readucem aminte că, potrivit Biroului Electoral Județean, aceștia nu pot fi obligați să meargă cu urna mobilă în spital.

De asemenea, Mihaela Roibu, locțiitorul președintelui Biroului Electoral Județean, a ținut să explice că membrii secției de votare au invocat dreptul la propria sănătate.

ADVERTISEMENT

Mai mult de atât, dacă autoritățile ar vrea să ia o măsură, discutăm despre maximum o contravenție, sancționată cu amendă între 1.500 și 4.500 de lei.

Conform reprezentanților IPJ Timiș, există însă un ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului de Interne. În acesta se arată clar că membrii biroului secției de votare stabilesc cu prioritate să ducă urna mobilă la pacienții fără COVID-19 și pot lăsa pacienții infectați la finalul zilei.

ADVERTISEMENT

Aceștia pot însă refuza să meargă la cei infectați fără să fie sancționați.