Angajații români beneficiază, așa cum se întâmplă în toate țările civilizate, de dreptul la concediu, pe care trebuie să-l efectueze în limita a minim 20 de zile pe an.
Deși angajatorul are obligația de a respecta acest drept în contul persoanei cu care a semnat un contract individual de muncă, angajatul are la dispoziție doar o anumită perioadă în care își poate efectua concediul.
Astfel, deși Codul muncii prevede că ”dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări”, angajatul își poate pierde zilele de concediu dacă nu le efectuează într-un interval de 18 luni, începând cu anul următor.
Astfel, legea prevede ca zilele de concediu care nu au fost efectuate în anul 2022, pot fi luate până la data de 30 iunie 2024. De asemenea, pentru cele pe anul 2023, angajatul are dreptul să solicite concediu până la 30 iunie 2025.
După această dată, zilele de concediu rămase neefectuate se consideră pierdute, iar legea nu prevede plata acestora, decât într-o singură situație: atunci când contractul încetează.
”Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisa numai în cazul încetării contractului individual de munca”, se arată în Codul muncii, potrivit Gândul.
Pe de altă parte, legea prevede obligația angajatului de a-și efectua zilele de concediu în timpul anului în curs. Acesta își poate amâna concediul de la un an la altul doar ”din motive justificate”. În acest caz, angajatorul este obligat să respecte perioada de 18 luni în care să-i permită angajatului să-și ia concediul.
Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește prin contractul individual de muncă, cu respectarea legii și proporționat cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
Zilele petrecute de un angajat în concediu de odihnă se consideră perioade de activitate prestată, sunt plătite integral și nu afectează vechimea în muncă.