News

Papa Francisc, îndemn la prudență pentru italieni în lupta cu Covid-19: ”Nu sărbătoriți prea devreme victoria”

07.06.2020 | 16:33
Papa Francisc indemn la prudenta pentru italieni in lupta cu Covid19 Nu sarbatoriti prea devreme victoria
ADVERTISEMENT

Papa Francisc îndeamnă populația din Italia la prudență în lupta dură pe care o duce cu pandemia de Covid-19. Suveranul Pontif consideră că boala poate oricând să revină în forță dacă nu sunt respectate regulile.

Papa Francisc, îndemn la prudență pentru italieni în lupta cu Covid-19: ”Nu sărbătoriți prea devreme victoria”

În cursul zilei de duminică, 7 iunie, Papa Francisc s-a adresat credincioșilor prezenți în Piaţa Sfântul Petru. Înaltul prelat a fost aplaudat când a spus că prezența lor, deşi în număr redus, este un semn că Italia a învins faza dificilă a pandemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Totodată, Papa i-a avertizat pe italieni să rămână prudenți în ceea ce priveşte Covid-19, chiar dacă rata contaminărilor a scăzut, şi le-a cerut să respecte regulile impuse de Guvern referitor la distanţarea fizică şi purtarea măştilor, conform Union Journal.

”Aveţi mare grijă. Nu vă strigaţi victoria prea repede. Trebuie să respectăm regulile în continuare.

ADVERTISEMENT

Slavă Domnului, ce-i mai greu este pe cale să treacă, dar numai dacă respectăm regulile stabilite de autorităţi”, i-a avertizat Suveranul Pontif pe cei prezenți la Vatican.

Papa a mai spus, în discursul său, că a auzit informația conform căreia într-o țară din lume a murit un om la fiecare minut din cauza infecției cu coronavirus. ”Groaznic”, a catalogat suveranul această știre.

ADVERTISEMENT

Italia, aproape 34 de mii de decese din cauza Covid-19

Italia, stat aflat pe locul 1 în lume săptămâni bun în ceea ce privește numărul infecțiilor și al deceselor de Covid-19, a înregistrat, de la startul pandemiei, 235.000 de cazuri şi 33.846 de decese.

Vestea bună este că numărul îmbolnăvirilor depistate zilnic a scăzut de la aproximativ cifre de până la 9.500, în martie-aprilie, la 72, câte au fost anunțate sâmbătă seară.

ADVERTISEMENT

Treptat, viața din ”Cizmă” începe să revină la normal. În startul acestei luni, Italia a intrat în a treia fază de relaxare a măsurilor, astfel că oamenii pot circula între regiuni şi graniţele au fost deschise cetăţenilor Uniunii Europene.

ADVERTISEMENT