News

Parlamentul a decis. O nouă disciplină apare în școlile din România. Ce vor studia elevii de liceu

Începând cu anul școlar 2023-2024, elevii de liceu din România vor studia o nouă disciplină. Decizia a fost luată miercuri, 4 mai, prin votul parlamentarilor.
04.05.2022 | 16:24
Parlamentul a decis O noua disciplina apare in scolile din Romania Ce vor studia elevii de liceu
Elevii de liceu din România vor studia o disciplină despre Revoluția din 1989. Măsura, adoptată de Parlament. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

La inițiativa unui deputat liberal, Camera Deputaților a aprobat, miercuri, cu majoritate de voturi, introducerea unei noi discipline în școlile din România.

Elevii de liceu din România vor studia o disciplină despre Revoluția din 1989. Măsura, adoptată de Parlament

În cursul zilei de miercuri, 4 mai 2022, parlamentarii au adoptat proiectul de lege pentru introducerea disciplinei despre Revoluţia din 1989, iniţiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.

ADVERTISEMENT

Această inițiativă legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului intitulat ”Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”.

Acest proiect al deputatului PNL a trecut fără emoții. Au fost 215 voturi ”pentru”, 17 ”împotrivă” şi 44 de abţineri, notează Adevărul. Acum, Legea merge la Senat în calitate de for decizional, însă nu sunt emoții, dată fiind majoritatea de care dispune coaliția din care face parte Marilen Pirtea.

ADVERTISEMENT

Marilen Pirtea: ”Disciplina evocă cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente”

Proiectul legislativ curent prevede introducerea acestei discipline începând cu anul şcolar 2023-2024.

Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru această disciplină se vor elabora de către Ministerul Educației.

ADVERTISEMENT

Liberalul Marilen Pirtea, de origine din Timișoara, oraș fundamental în ceea ce privește debutul Revoluției, se declară onorat de votul dat în Camera Deputaților.

Acesta spune că noua disciplină ”răspunde unei necesităţi obiective (…) de a le oferi tinerilor instrumentele utile pentru educaţia lor civică, respectiv un set de conţinuturi didactice orientate cu precădere către cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente”.

ADVERTISEMENT

”Ca deputat, cadru universitar şi timişorean, sunt deosebit de onorat pentru întrunirea unei majorităţi a voturilor în Camera Deputaţilor, favorabile pentru introducerea acestei discipline.

Noua disciplină Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România, astăzi legiferată şi trimisă Senatului, Noţiunile, informaţiile şi mărturiile obiective despre istoria noastră recentă sunt de neînlocuit pentru formarea completă a elevilor, viitori cetăţeni conştienţi de etapele semnificative care au fondat destinul democratic al României”, spune deputatul PNL Timiş.

ADVERTISEMENT