Este vorba despre Fabrice Olinga (27 de ani) care s-a plâns în presa din Spania de situația dezastruoasă de la FC Botoșani, echipă aflată pe penultimul loc în SuperLiga.
Fotbalistul din Camerun și FC Botoșani sunt în litigiu, după ce Olinga susține că are de primit mai multe salarii restante. Valeriu Iftime s-a enervat teribil când a văzut ce a putut declara fotbalistul său despre clubul pe care-l patronează.
„Știu toată situația și îmi pare rău. Eu pot explica pentru lume, să înțeleagă. El n-a avut pașaport, i-a expirat, n-a jucat deloc la noi. Cere salarii. E de o nesimțire, la urma urmei… N-a plecat niciun copil de la noi, din altă țară, că mi-am bătut joc de el.
Eu apăr clubul, dar întotdeauna mă gândesc la copiii ăștia care pleacă de la noi. Dacă sunt tratați nedrept, creează starea asta de nedreptate pentru mulți. La noi știu toți. Toată lumea spune că la FC Botoșani e ok, absolut toți stiu. E o lipsă de modestie să o spun, dar aici e un om care nu vă fentează.
El n-avea pașaportul expirat? Îi spunea cineva să își facă pașaportul și n-a vrut. Când a venit înapoi, i-am zis că îi dau niște bani, să reziliem. A jucat un meci la noi și vrea 7.000 de euro pe lună? Să fim serioși”, a spus Iftime, conform TopBT. Patronul moldovenilor susține că a pierdut o sumă imensă la Botoșani.
Fabrice Olinga (27 de ani, mijlocaș central) a ajuns la FC Botoșani în vara anului trecut, însă s-a plâns în presa din Spania de problemele cu care s-a confruntat în România.
„Adevărul este că mă simt groaznic. România era ultimul loc în care mă gândeam că voi ajunge, dar veneam după o suspendare și a fost singurul club care mi-a oferit un contract.
Mai mult, după ce am ajuns, antrenorul care m-a vrut (n.r. Marius Croitoru) a plecat după cinci etape. Acum sunt pus să joc pe un post care nu-i al meu și pierdem toate meciurile. Este dramatic”, a spus Fabrice Olinga pentru cotidianul spaniol Marca.
Până de curând Fabrice Olinga era lider într-un top al celor mai tineri marcatori în prima ligă din Spania. În finalul anului trecut, Lamine Yamal de la FC Barcelona a bătut recordul deținut până atunci de Olinga.