News

Percheziții la falsificatori. Diplome de studii și atestate profesionale, vândute la negru. Cât costa un astfel de act

04.03.2021 | 13:25
Perchezitii la falsificatori Diplome de studii si atestate profesionale vandute la negru Cat costa un astfel de act
ADVERTISEMENT

Polițiștii au efectuat, miercuri, peste 200 de percheziții domiciliare în 34 de județe din țară și în București. Perchezițiile au fost făcute la o grupare care este bănuită că a falsificat diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care ulterior le-a vândut.

„La data de 3 martie, polițiștii de la transporturi, cu sprijinul altor forțe ale Ministerului Afacerilor Interne, au pus în executare 221 de mandate de percheziție domiciliară, în 34 de județe și în București”, a anunțat Poliția Română.

ADVERTISEMENT

Perchezițiile s-au desfășurat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. În acest dosar se efectuează cercetări pentru săvârșirea infecțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale.

O diplomă de studii putea ajunge până la 8000 de lei

Conform cercetărilor poliței, mai multe persoane s-au organizat într-o grupare care s-a ocupat de falsificarea diplomelor de studii și certificatelor de calificare profesională.

ADVERTISEMENT

Aceste falsuri erau ulterior vândute cu sume mari de bani.

Polițiștii au descoperit în urma perchezițiilor 346 de înscrisuri, acestea reprezentând diplome de studii, certificate de absolvire, certificate de calificare profesională, suplimente, foi matricole, traduceri legalizate, licențe de pescuit, autorizații de pescuit calcan și atestate.

Gruparea cerea pentru un atestat profesional 500 de lei, în timp ce pentru o diplomă de studii falsificatorii primeau între 4000 și 8000 de lei.

ADVERTISEMENT
perchezitii de amploare
Sursa foto: Politia Romana

Polițiștii au mai găsit și un revolver și 59 de cartușe cu bile metalice, deținut ilegal.

percheziții
Sursa foto: Polita Romana

Cercetările sunt în desfășurare, cu scopul de a stabili întreaga activitate infracțională.

Alte percheziții în Constanţa

În luna decembrie, procurorii constănțeni au efectuat percheziții la domiciliile mai multor persoane din Mangalia şi Medgidia implicate într-un dosar ce vizează falsificarea diplomelor de bacalaureat, precum și a unor certificate de calificare profesională şi de absolvire cu diferite specializări.

Au fost ridicate atunci, în vederea continuării cercetărilor următoarele bunuri: cinci imprimante multifuncționale, şase unităţi PC, laptop-uri, stick-uri de memorie, bijuterii din aur, sume de bani, telefoane mobile, două ștampile şi 62 de diplome şi certificate de calificare.

ADVERTISEMENT

 

 

Tags: