Sport

Naționala feminină de tenis de masă, argint la Campionatul European. Eșec dur în finală

Naționala feminină de tenis de masă a României a pierdut finala Campionatului European pe echipe de la Malmo (Suedia) și a luat argintul.
17.09.2023 | 17:27
Nationala feminina de tenis de masa argint la Campionatul European Esec dur in finala
Naționala feminină de tenis de masă a României a acces în finala Campionatului European pe echipe care se desfășoară la Malmo (Suedia). Sursă foto: Federația Română de Tenis de Masă
ADVERTISEMENT
17-09-2023
14:40

Doar argint la Europeanul de tenis de masă

Echipa națională feminină de tenis de masă a României a fost nevoită să se mulțumească doar cu medalia de argint la Campionatul Mondial pe echipe.

Fetele lui Viorel Filimon nu au avut nicio șansă în finala împotriva Germaniei, fiind învinse clar cu 3-0. În primul meci, Xiaona Shan s-a impus în fața Elizei Samara, scor 11-6, 11-8, 11-8.

În cel de-al doilea joc, Han Ying a trecut de Bernadette Szcos, scor 14-16, 11-8, 11-8, 12-10, iar în cea de-a treia și ultima partidă Nina Mittelham a învins-o pe Andreea Dragoman, scor 5-11, 11-9, 8-11, 11-6, 12-10.

Înfrângerea din finala Europeanului înseamnă că România deocamdată nu a obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor.

Este o performanță senzațională reușită de fetele noastre, după ce în vară Bernadette Szocs a readus România în prim-plan, odată cu medalia de aur obținută în proba de simplu de la Jocurile Europene de la Cracovia.

Finală de Campionat European pentru naționala feminină de tenis de masă

Echipa națională feminină de tenis de masă a României s-a calificat în finala Campionatului European, după ce a trecut de selecționata Franței, scor 3-1, în penultimul act al competiției din Suedia.

ADVERTISEMENT

Seria a fost deschisă cu dreptul de Bernadette Szocs, care a învins-o pe Prithika Pavade, scor 3-1 (11-9, 11-6, 11-13, 11-7), însă apoi a urmat înfrângerea suferită de Elizabeta Samara în duelul cu Jia Nan Yuan, scor 1-3 (6-11, 13-11, 6-11, 3-11).

Adina Diaconu nu s-a pierdut cu firea și a readus în avantaj România după ce a trecut de Audrey Zarif, scor 3-1 (7-11, 11-9, 11-8, 11-5), iar Bernadette Szocs a adus punctul decisiv după o partidă fantastică în fața lui Jia Nan Yuan, scor 3-1 (11-8, 11-8, 5-11, 12-10).

ADVERTISEMENT

În finala Campionatului European, România va întâlni reprezentativa Germaniei, care a trecut în penultimul act de Portugalia, scor 3-0. Întâlnirea pentru medaliile de aur va avea loc duminică, 17 septembrie, de la ora 15:00.

Bernie Szocs vrea aurul european

La finalul victoriei impresionante în fața Franței, Bernadette Szocs, cea mai în formă jucătoare a României, a mărturisit că fetele sunt pregătite pentru marea finală: ”A fost un meci foarte greu. Ştiam de la început că avem de luptat mult.

ADVERTISEMENT

Am fost pregătite toate pentru lupta asta. Ne-am completat foarte bine, şi de data asta. Sunt foarte bucuroasă şi mândră de mine că şi de data aceasta am reuşit să ajut echipa cu cele două puncte aduse de mine. Suntem o echipă foarte unită, ne completăm foarte bine şi acum ne pregătim pentru finală.

Bineînţeles că este presiune, dar m-a motivat. Este o presiune care mi-a dat ambiţie pentru a demonstra că acolo ne este locul. Suntem pregătite pentru meciul de mâine, suntem o echipă unită, omogenă, cred că vom reuşi din nou să aducem trofeul”, a declarat Szocs.

ADVERTISEMENT

Veterana Elizabeta Samara este extrem de motivată, pentru că pe lângă titlul european, o eventuală victorie cu Germania i-ar aduce României și calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Paris: ”Este în joc şi o calificare la Paris. Este o motivaţie în plus”.

ADVERTISEMENT