News

Persoanele infectate, dar fără simptome, nu mai pot intra în carantină la domiciliu. Românii care vin din zone roșii pot să stea acasă

16.04.2020 | 17:53
Persoanele infectate dar fara simptome nu mai pot intra in carantina la domiciliu Romanii care vin din zone rosii pot sa stea acasa
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, va semna miercuri ordinul pentru recoltarea de plasmă umană de la pacienții vindecați de coronavirus. Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Măsura care permitea  persoanelor infectate cu coronavirus, dar fără simptome, să intre în carantină la domiciliu a fost revocată. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că ordinul care prevedea această posibilitate a fost modificat, iar respectivul articol a fost eliminat. În schimb, persoanele care vin din țări considerate ca fiind ”zone roșii” ale pandemiei cu COVID-19 pot să facă stea la domiciliu în perioada de carantină.

UPDATE 17.34: Noua formă a ordinului  de ministru a fost publicată în Monitorul Oficial, fără menționarea posibilității carantinei la domiciliu pentru persoanele infectate. În schimb, este eliminată, ca și în forma inițială, obligativitatea carantinei pentru cetățenii români care vin de peste hotare din ”zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roșie)”. Singura condiție menținută de autorități este ca respectivele persoane să nu prezinte simptome ce pot fi asociate unei infectări cu coronavirus.

ADVERTISEMENT


Infectații nu mai pot sta în carantină la domiciliu

Carantina la domiciliu a persoanelor cu COVID-19 asimptomatice a fost prevăzută într-un ordin al ministrului Sănătății care a apărut miercuri în Monitorul Oficial, dar astăzi decizia a fost revocată.

Ordinul nr 622/15.04.2020 care stabilește anumite completări în instituirea măsurilor de carantină pentru persoanele care vin din afara țării, în contextul COVID 19, a fost modificat. Modificarea actului normativ constă în eliminarea articolului care prevedea că persoanele testate pozitiv cu noul coronavirus, dar care nu au simptome (asimptomatice), pot fi plasate în carantină la domiciliu”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

ADVERTISEMENT

Modificarea Ordinului va fi publicată astăzi in Monitorul Oficial.

Ce prevedea ordinul lui Tătaru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a schimbat condițiile de carantină înainte de Paște printr-un ordin de ministru.

Potrivit  formei inițiale, se instituia măsura de carantină la domiciliu numai în situaţia în care spaţiul permite carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu, pe baza declaraţiei pe propria răspundere.

ADVERTISEMENT

În aceste categorii se încadrează persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie), persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus şi membri de familie asimptomatici confirmaţi cu coronavirus care se carantinează la acelaşi domiciliu.

Aceste persoane au obligaţia de a se carantina la domiciliu, după caz, timp de 14 zile, precum şi de a anunţa medicul de familie cu privire la data la care a început carantinarea, prin mijloace de transmitere la distanţă, în vederea monitorizării stării de sănătate

ADVERTISEMENT