News

Pfizer testează vaccinul anti-Covid pe copii. Momentan vaccinul e interzis persoanelor sub 16 ani

22.01.2021 | 23:38
Pfizer testeaza vaccinul antiCovid pe copii Momentan vaccinul e interzis persoanelor sub 16 ani
ADVERTISEMENT

Pfizer vrea să extindă utilizarea vaccinului anti-Covid și la copii, după ce a finalizat cu succes înscrierea a 2.000 de copii cu vârsta între 12 și 15 ani pentru un studiu.

În prezent vaccinul Pfizer este permis doar persoanelor care au împlinit 16 ani, însă producătorul de vaccinuri vrea ca acest lucru să se schimbe în viitor.

ADVERTISEMENT

Purtătorul de cuvânt al Pfizer nu a oferit detalii suplimentare cu privire la analizele pe care le va efectua, nici nu a estimat un orizont de timp când vom avea rezultate preliminare.

Pfizer va testa vaccinul anti-Covid pe copii

Compania Moderna a început un studiu asemănător luna trecutăîn care grupul țintă e format din copii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani. Vaccinul Moderna se poate administra, momentan, persoanelor care au împlinit 18 ani.

ADVERTISEMENT

Vaccinurile nu sunt aprobate momentan pentru tineri din cauza lipsei de probe. În acest sens experții avertizează că persoanele sub 16 ani nu ar trebui vaccinate, până când nu va exista certitudinea că acest lucru e sigur.

Copiii nu fac forme grave de Covid-19, de obicei, însă pot să transmită virusul dacă sunt infectați.

ADVERTISEMENT

„Ar trebui să avem studii de siguranță care să aibă o durată suficient de lungă pentru a include apariția potențială a sindromului multi-inflamator și să fie suficient de cuprinzătoare pentru a le lua în considerare”, a declarat Luigi Notarangelo, șeful laboratorului de imunologie și microbiologie al Institutului american de Sănătate, pentru Financial Times.

Comisia Europeană a comandat aproape 600 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid dezvoltat de Pfizer, un număr suficient pentru a obține imunitatea colectivă. Cu toate acestea, producătorul Pfizer întâmpină mari dificultăți de distribuție.

ADVERTISEMENT

Italienii au anunțat deja că vor să acționeze în judecată producătorul. „Campania de vaccinare nu poate fi încetinită şi cu atât mai puţin în ceea ce priveşte administrarea dozelor de rapel pentru numeroşii italieni care au primit deja prima doză”, au transmis autoritățile italiene.

ADVERTISEMENT