Sport

Fotbaliști surprinși înainte de a deveni celebri. Cum arătau actualele vedete pe vremea când erau copii de mingi

Cluburile de fotbal folosesc drept copii de mingi jucători de la propriile academii sau de la departamentele de juniori, iar unii dintre ei devin, peste ani, vedete la echipa de seniori.
12.02.2022 | 12:51
Fotbalisti surprinsi inainte de a deveni celebri Cum aratau actualele vedete pe vremea cand erau copii de mingi
Phil Foden face carieră la aceeași echipă la care a fost copil de mingi. Sursa foto: Phil Foden twitter
ADVERTISEMENT

Mulți copii care aleg să practice fotbalul își doresc să ajungă celebri, dar puțini reușesc acest lucru. Până să devină faimoși, unii dintre ei fac poze cu fotbaliști pe care îi admiră sau sunt surprinși în diferite ipostaze la meciurile la care sunt copii de mingi, conform dailystar.co.uk.

Phil Foden a fost, acum un deceniu și jumătate, copil de mingi la actuala lui echipă, Manchester City

Unul dintre actualii fotbaliști celebri care, în urmă cu mai mulți ani, era copil de mingi este Phil Foden, legitimat la Manchester City. Născut pe 28 mai 2000, el și-a făcut junioratul la „cetățeni”, începând cu 2009, iar în 2016 a fost promovat la echipa de seniori.

ADVERTISEMENT

A adunat, în acest timp, 85 de meciuri în Premiere League, în care a marcat de 20 de ori și are și 64 de partide la toate echipele naționale Angliei, dintre care 13 la cea de seniori, pentru care a marcat de două ori.

Dar Foden nu a fost vedetă de la bun început. În 2014, el a fost surprins într-o fotografie în care Stevan Jovetic sărbătorea un gol marcat de Manchester City împotriva lui Swansea, în Premier League.

ADVERTISEMENT
Phil Foden
Stevan Jovetic și Phil Foden. Sursa foto: Phil Foden twitter

Patru ani mai târziu, făcea parte din lotul lui Manchester City care câștiga campionatul cu exact 100 de puncte. Foden avea să joace în cinci dintre cele 38 de meciuri disputate de „cetățeni” în acel sezon de Premier League.

Donny van de Beek s-a fotografiat cu Luis Suarez, când uruguayanul juca la Ajax

Înainte de a juca peste 200 de meciuri, în toate competițiile, pentru echipa de juniori și seniori a lui Ajax Amsterdam, Donny van de Beek a fost copil de mingi la meciurile de pe teren propriu ale echipei olandeze.

ADVERTISEMENT

La una dintre partide s-a fotografiat cu Luis Suarez, care a jucat la Ajax între 2007 și 2011. Peste ani, mai precis în sezonul 2018/2019, Donny van de Beek avea să joace o semifinală de UEFA Champions League cu gruparea din Amsterdam.

Donny van de Beek Luis Suarez
Luis Suarez și Donny van de Beek. Sursa foto: dailystar.co.uk

În manșa tur, jucată în Anglia, Ajax s-a impus cu 1-0, golul fiind marcat chiar de Donny van de Beek, în minutul 15. În retur, Tottenham a câștigat cu 3-2, revenind de la 0-2, golurile oaspeților fiind marcate de Lucas Moura în minutele 55, 58 și 90+6.

ADVERTISEMENT

Wesley Sneijder a fost copil de mingi la Ajax pentru Frank Rijkaard, Clarence Seedorf sau Patrick Kluivert

Wesley Sneijder a devenit celebru tot la Ajax, pentru care a jucat între 2002 și 2007, dar cu destui ani înainte a fost copil de mingi la gruparea olandeză. Avea șapte ani când a ajuns la echipele de copii ale „lăncierilor” și vedea de aproape nume mari.

Wesley Sneijder Frank Rijkaard
Frank Rijkaard și Wesley Sneijder. Sursa foto: dailystar.co.uk

În acea perioadă la Ajax jucau Frank Rijkaard, Clarence Seedorf sau Patrick Kluivert, iar la unul dintre meciuri a făcut o fotografie cu preferatul lui, Rijkaard.

Callum Hudson-Odoi a fost părtaș la bucuria lui Samuel Eto’o după ce a marcat un hatrick pentru Chelsea

Camerunezul Samuel Eto’o a jucat, de-a lungul carierei, și la Chelsea. A făcut-o un singur sezon, 2013/2014, iar la meciul de pe teren propriu cu Manchester United a marcat trei goluri.

După una dintre reușite el s-a dus să sărbătorească împreună cu un copil de mingi, Callum Hudson-Odoi, care atunci avea 13 ani.

Callum Hudson-Odoi Samuel Eto’o
Callum Hudson-Odoi și Samuel Eto’o. Sursa foto: dailystar.co.uk

Pe 7 noiembrie a împlinit 21 de ani și în cele cinci sezoane de când este legitimat la gruparea londoneză a adunat 72 de meciuri în Premiere League și a marcat 4 goluri.

Carlos Tevez a început fotbalul în țara natală, la Boca Juniors. Dar înainte de a bifa 75 de meciuri a fost copil de mingi la aceeași formație. Și, după unul dintre meciurile cu eterna rivală River Plate, a făcut o fotografie cu preferatul lui, Riquelme.

Carlos Tevez Riquelme
Riquelme și Carlos Tevez . Sursa foto: dailystar.co.uk
ADVERTISEMENT