Sport

Planul lui Jean Pavel pare mort: CSA Steaua n-a fost contactat de asociația care trebuia să ia naștere până în luna martie! Răspunsul ultrasului. Exclusiv

Jean Pavel a promis că va înființa până în luna martie o societate pe acțiuni pentru a se asocia cu CSA Steaua, însă șefii formației roș-albastre nu știu nimic despre acest lucru.
04.04.2024 | 12:24
Planul lui Jean Pavel pare mort CSA Steaua na fost contactat de asociatia care trebuia sa ia nastere pana in luna martie Raspunsul ultrasului Exclusiv
Planul lui Jean Pavel pare mort: CSA Steaua n-a fost contactat de asociația care trebuia să ia naștere până în luna martie!
ADVERTISEMENT

FANATIK a luat legătura cu CSA Steaua pentru a afla dacă CSA Steaua se va asocia cu societatea pe acțiuni pe care Jean Pavel a promis că o va înființa până în luna martie.

Planul lui Jean Pavel pare mort: CSA Steaua n-a fost contactat de asociația care trebuia să ia naștere până în luna martie! Exclusiv

Comandantul Ștefan Bichir susține că, deși ne aflăm în luna aprilie, pe adresa clubului n-a venit nicio astfel de solicitare din partea vreunei societăți pe acțiuni.

ADVERTISEMENT

Întrebarea FANATIK: Jean Pavel, fostul lider al galeriei Stelei, a anunțat că în martie va înființa o societate pe acțiuni care se va asocia cu Clubul Sportiv al Armatei Steaua. CSA Steaua a fost contactat de Jean Pavel sau de vreun reprezentant al acestei societăți pe acțiuni pentru un punct de vedere?

„Până în acest moment nu avem cunoștință de un astfel de demers din partea vreunei asociații”, a fost reacția oficială venită de la comandantul CSA Steaua, Ștefan Bichir, la începutul lunii aprilie pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Întrebat dacă CSA Steaua ar fi de acord să se asocieze cu o eventuală societate pe acțiuni, comandantul roș-albaștrilor a răspuns: „Este evident că vă putem oferi un răspuns doar în cazul în care există o intenție clară, care să conțină toate detaliile juridice”.

Are CSA Steaua vreun plan concret pentru promovarea în Superliga?

În continuare, reporterul FANATIK a vrut să afle dacă această societate pe acțiuni ar fi singura salvare pentru CSA Steaua sau dacă „militarii” au și alt plan.

ADVERTISEMENT

„Luăm în calcul toate variantele legale pentru a avea drept, din punct de vedere juridic, de a promova în Superligă. Sunt multe scenarii luate în calcul, încă avem numeroase discuții, dar până la finalizare nu putem comunica oficial care este calea pe care vom acționa.

Sunt luate în considerare toate variantele posibile pentru rezolvarea acestei situații, dar în același timp să fie protejate marca, numele și palmaresul Stelei, pentru a nu se repeta greșelile din trecut”, a completat comandantul CSA Steaua, Ștefan Bichir.

ADVERTISEMENT

„Din păcate, în acest sezon nu am reușit clasarea pe unul dintre primele 6 locuri din Liga 2, care asigurau, din punct de vedere sportiv, prezența în play-off”.

Jean Pavel anunța în decembrie că va înființa o societate pe acțiuni pentru a salva CSA Steaua!

Jean Pavel anunța în luna decembrie, la FANATIK Superliga, că în următoarele trei luni va înființa o societate pe acțiuni care să ajute CSA Steaua.

„O parte din suporteri s-au organizat la inițiativa mea. Sunt și persoane importante și vom face o conferință de presă, prima societate de acțiuni corectă pentru un club din România.

Vom face și conferință de presă. În următoarele trei luni urmează prospecția acționarilor. Fiecare cumpără cât poate. Societatea pe acțiuni se va asocia cu Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.

Fiecare cu părțile ce i se cuvin în funcție din banii care se vor strânge și ei cu marca. Avocații lucrează, s-a definitivat actul constitutiv 99%. Nimeni nu avea curajul și interesul să pornească această scânteie și inițiat demersul”, a spus Jean Pavel la FANATIK Superliga.

ADVERTISEMENT
Tags: