Răzvan Popescu de la Radio ZU s-a deschis în fața cititorilor FANATIK, în exclusivitate, așa cum nu a mai făcut-o până acum. Prezentatorul ni s-a prezentat altfel decât așa cum îl știm și ne-a permis să descoperim câteva lucruri legate de viața sa sentimentală.
Colegul lui Cuza de la Noaptea Târziu a spus că munca pe care o duce la radio nu și-a pus foarte tare amprenta asupra vieții sale amoroase și, la fel, nici meseria soției sale, Angela. Prezentatorului matinalului de la Radio ZU ne-a dezvăluit, totodată, cum a cunoscut pe femeia vieții sale care, în ciuda profesiei, nu este vreo dictatoare în casă!
„Programul de la radio nu îmi afectează viața personală, pentru că nu am programul care să presupună să stau plecat de acasă cu anii, cu săptămânile. Am un program normal, unii îl consideră lejer. Depinde fiecare cum se raportează. Relația cu soția o văd la fel ca la început. Suntem la fel de apropiați, la fel de mult ne bucurăm să petrecem timp împreună.
Vin cu același drag către casă, pentru că avem aceeași bucurie de a ne petrece timpul împreună. Inclusiv vacanțele. Iar anul acesta tocmai ne-am întors dintr-o vacanță pe care am petrecut-o doar noi doi. Asta nu înseamnă că suntem genul de cuplu care se izolează. Nu suntem genul ăla de cuplu. Am reușit să găsim un echilibru între timpul petrecut împreună versus a petrece timp cu prietenii”, a dezvăluit Popescu de la ZU, în exclusivitate pentru FANATIK.
Cum a cunoscut-o Răzvan pe femeia care l-a cucerit definitiv? Angela a venit în viața lui printr-un prieten cu care femeia era colegă la facultate. „Am cunoscut-o printr-un prieten care a fost coleg de Academie cu ea în urmă cu 13 ani. Faptul că soția mea este, pe lângă conferențiar universitar, cadru militar nu înseamnă că face instrucție cu mine.
E doar o prejudecată. Angela e genul de om care știe să își lase problemele la ușa casei. Știe să fie omul cald, partenerul înțelegător, prietena, confidenta de care ai nevoie atunci când ești pus în situația de a lua o decizie importantă pentru viața ta”, ne-a mai mărturisit Popescu de la ZU.
Omul de radio a trecut în revistă, în discuția purtată cu FANATIK, și câteva detalii legate de copilăria sa. Răzvan Popescu și-a petrecut cea mai frumoasă perioadă a vieții, așa cum se spune despre pruncie, în spatele blocului. „Copilăria a fost una frumoasă, normală. Am petrecut vacanțele de vară în București, pentru că nu aveam rude la țară. Trăiam un soi de supărare pentru că toți prietenii de la bloc mergeau la bunici și se întorceau cu o săptămână înainte de începerea școlii.
A fost o copilărie în spatele blocului, cu toate jocurile pe care le poți face între betoane și mașini parcate. Multe din zilele vacanțelor de vară le făceam chiar la părinți, la serviciu”, ne-a mai povestit Popescu de la ZU.
Cum își petrece, însă, acum timpul liber prezentatorul de la Radio ZU? Viața de adult nu mai e la fel precum cea de copil! Vremurile în care timpul era petrecut pe maidan s-au dus, ne-a spus Răzvan. Atunci când nu se află la muncă sau în oraș cu amicii, preferă să se uite la seriale ori să gătească. Cu familia îi place să stea cel mai mult!
„Timpul meu liber este la fel ca al fiecărui om. Ne place să ne uităm împreună la seriale, să gătim, să ne vizităm. Un lucru pe care soția mi-l reproșează mai în glumă, mai în serios, este că la începutul relației făceam drumeții montane împreună. Obicei abandonat, dar pe care sper să-l reluăm”, ne-a mai zis Popescu de la ZU.