News

Povestea emoționantă a româncei mutilate la Londra. Cristiana: ”Când m-am trezit din comă, aveam un picior mai scurt”

Cristiana este numele tinerei care a impresionat Marea Britanie cu povestea ei. Românca a luat viața de la capăt după ce a fost mutilată de un camion.
16.09.2023 | 21:14
Povestea emotionanta a romancei mutilate la Londra Cristiana Cand mam trezit din coma aveam un picior mai scurt
Cristiana a suferit un accident extrem de grav, la doar o lună după ce s-a mutat la Londra / Colaj foto: Fanatik / Sursă foto: London's Air Ambulane / Ilford Recorder
ADVERTISEMENT

Atunci când este întrebată cum a fost ziua în care viața ei s-a schimbat pentru totdeauna, ea are un singur răspuns: era o zi ploioasă.

Lovită de un camion, în timp ce mergea la muncă

Așa începe povestea Cristianei, o tânără din România care a vorbit despre drama ei, în presa din Marea Britanie.

ADVERTISEMENT

S-a întâmplat la doar o lună după ce s-a mutat în Anglia. Cristiana își găsise un job și se grăbea să ajungă cât mai repede la lucru. Undeva, în zona cartierului Stamford Hill, ea s-a angajat într-o traversare, iar un camion încărcat cu marfă a prins-o sub roți.

În acel moment, fiecare secundă devenise decisivă pentru salvarea vieții Cristianei. Din fericire pentru ea, salvatorii de la Ambulanța Aeriană Londra au ajuns la fața locului într-un timp record și au găsit-o pe fată mai mult moartă decât vie.

ADVERTISEMENT

Românca a stat două luni și jumătate în comă

Semnele vitale ale Cristianei arătau că fata nu mai avea prea mult de trăit, era extrem de palidă iar pulsul abia dacă mai putea fi înregistrat de aparate. În plus, piciorul ei stâng era extrem de afectat, suferea de hemoragie internă abdominală și suferise multiple fracturi de bazin.

Medicii au sedat-o imediat pe Cristiana, i-au făcut transfuzie de sânge și au conectat-o la un dispozitiv de ventilație mecanică. Tânăra a fost imediat transferată la un spital, unde a suferit multiple intervenții chirurgicale.

ADVERTISEMENT

Au urmat două luni și jumătate, în care românca a stat în comă, având-o în fiecare zi pe mama ei, care venise din România, alături de ea.

”Nu-mi amintesc momentul exact în care m-am trezit, s-a întâmplat treptat. Dar știam clar că mama mea era acolo”, a povestit Cristiana pentru Ilford Recorder.

ADVERTISEMENT

Viața cu un picior amputat

Următoarele momente au reprezentat un șoc pentru ea. ”După ce m-am trezit, m-am uitat în jos și am realizat că unul dintre picioare este mai scurt decât celălalt”. Din păcate, medicii fuseseră nevoiți să-i amputeze o parte din picior, pentru a-i salva viața.

”Nu cred că am realizat cu adevărat situația în care mă aflam. A fost îngrozitor, am plâns toată ziua iar asistentele mi-au făcut calmante să mă liniștească. Pur și simplu nu mă puteam opri din plâns”, a mai povestit Cristiana.

Cum a învățat Cristiana să trăiască cu o proteză

Până în 2020, românca a folosit un scaun cu rotile pentru a se putea deplasa. Ulterior, ea și-a montat o proteză, iar acum poate merge din nou. Ulterior, ea și-a luat o diplomă în contabilitate și a început să practice baschet în scaunul cu rotile.

”Câteodată, oamenii mă privesc puțin ciudat, pentru că sunt diferită față de ei. Dar în echipa de baschet toate suntem diferite, așa că mă simt ca într-o familie”, a mai povestit Cristiana.

Românca a făcut un apel către publicul englez să doneze pentru Ambulanța Aeriană Londra, care este o organizație care se susține, în cea mai mare parte, din ajutorul oferit de comunitate.

ADVERTISEMENT
Tags: