Sport

„Praful se alege de tot. Veți vedea”. Scenariu apocaliptic pentru fotbalul nostru

Dumitru Dragomir a venit cu un scenariu apocaliptic pentru fotbalul românesc la MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ. Ce a spus „Oracolul” după noile măsuri fiscale.
30.09.2023 | 12:15
Praful se alege de tot Veti vedea Scenariu apocaliptic pentru fotbalul nostru
Dumitru Dragomir anticipează un scenariu sumbru pentru fotbalul românesc. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a inițiat un proiect de lege care presupune noi măsuri fiscale ce ar afecta din plin sportul românesc. Începând din anul următor, salariul maxim pe care un club finanțat din bani publici îl poate plăti este de 6.000 de euro. Dumitru Dragomir anticipează un scenariu apocaliptic pentru fotbalul românesc.

„Praful se alege de tot. Veți vedea”. Scenariu apocaliptic pentru fotbalul nostru

Pentru a redresa bugetul public, Guvernul a propus un proiect de lege care să introducă noi măsuri fiscale, iar sportul este unul dintre domeniile vizate. În direct la MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ, Dumitru Dragomir a venit cu o previziune sumbră pentru fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

„Praful se alege, mă! Era o formă în care primăriile puteau să plătească sportivii. La noi în țară, în afară de 4-5 oameni bogați, nu există. Iar ăia, dacă pierd 5,7, 10 milioane de euro fug. O să vedeți. Nu toți au banii lui Becali. 

Țiriac are o grămadă de bani, dar nu se bagă. Frații Dedeman nu se bagă. Adevărații miliardari nu se bagă pentru că sportul este egal cu pușcărie de la Băsescu încoace, de când i-a băgat pe toți ăștia”, a spus Dumitru Dragomir, la MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ.

ADVERTISEMENT

Handbalul, cel mai afectat sport după noile măsuri fiscale: „Neagu fuge în Ungaria”

Cristina Neagu are un salariu de 23.000 de euro lunar la CSM București, clubul susținut de Primăria Capitalei. Efectul noilor măsuri fiscale ar urma să afecteze cel mai mult handbalul, care înregistrează salarii uriașe plătite din bani publici.

„Nu o să mai avem nimic. Nu mai avem nimic. Dispare tot. (n.r. unde fuge Neagu?) Ori în Ungaria că acolo plătește bine, ori se duce în Germania, în țările nordice. Și acolo se plătește bine.

ADVERTISEMENT

Noi nu mai facem nimic. Atâta timp cât nu creștem, nu ne interesează copiii și juniorii, nu vom putea avea performanță”, a mai spus Dumitru Dragomir.

„Îl lovim pe Iordănescu, dar cu ce să joace?”

Dumitru Dragomir este convins că sportul românesc nu va avea viitor, dacă instituțiile abilitate nu vor investi în centre de copii și juniori. „Oracolul” nu își explică de ce Edi Iordănescu este pus la zid pentru rezultatele naționalei a României, ținând cont de valoarea jucătorilor.

ADVERTISEMENT

„Noi îl lovim pe Edi Iordănescu, dar cu ce să joace Iordănescu? Mă uitam la Universitatea Craiova, avea 2-3 fotbaliști și toată lumea vrea să ia titlul la Craiova. Toți sunt fotbaliști, dar de valoare are 2-3.

FCSB are un lot închegat de 4-5 fotbaliști buni, care pot să joace în campionate din Europa”, a încheiat Dumitru Dragomir. Fotbalul va fi puțin afectat de noile măsuri fiscale, deoarece majoritatea sumelor de bani ale cluburilor provin din drepturile TV și din contractele de sponsorizare cu agențiile de pariuri.

Cluburile de fotbal care ar putea fi afectate într-o proporție mai mare sunt cele finanțate de Primărie. În urma noilor măsuri fiscale va crește taxarea contractelor de activitate sportivă.

MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ pot fi urmărite în fiecare luni, ora 13:30, după FANATIK SUPERLIGA, în direct doar pe www.fanatik.ro. În premieră, emisiunea poate fi vizionată miercuri, 10:30, pe canalul de Youtube FANATIK și pagina de facebook Horia Ivanovici.

Dumitru Dragomir, scenariu apocaliptic pentru sportul românesc: „Praful se va alege!”

ADVERTISEMENT