News

Premierul interimar Nicolae Ciucă, despre un posibil lockdown în decembrie: ”Infirmăm fake news-urile”

11.12.2020 | 10:38
Premierul interimar Nicolae Ciuca despre un posibil lockdown in decembrie Infirmam fake newsurile
Premierul interimar Nicolae Ciucă, despre un posibil lockdown în decembrie: ”Infirmăm fake news-urile”. Sursa foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Vineri dimineață, într-o ședință de Guvern, premierul interimar Nicolae Ciucă a anunțat prelungirea stării de alertă și a exclus un posibil lockdown despre care s-a discutat mult în ultimele luni.

Odată cu explozia cazurilor de COVID-19 din România în perioada de dinaintea alegerilor parlamentare, în spațiul public au apărut zvonuri că țara noastră va reveni la carantină totală după scrutinul din 6 decembrie.

ADVERTISEMENT

În cursul acestei zile, în prima sa ședință la cârma Guvernului, premierul interimar Nicolae Ciucă a ținut să anunțe prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile și să infirme total un posibil lockdown.

Nicolae Ciucă, despre un posibil lockdown în decembrie: ”Infirmăm fake news-urile”

Nicolae Ciucă a prezidat ședința de Guvern de la Palatul Victoria și a anunțat, chiar din start, că starea de alertă va fi prelungită printr-o Hotărâre de Guvern.

ADVERTISEMENT

În același timp, prim-ministrul interimar, venit imediat după demisia lui Ludovic Orban de luni, a anunțat că revenirea la carantină nu este decât un fake news.

”Astăzi în ședința de Guvern vom analiza proiectul de Hotărâre de Guvern prin care se va prelungi starea de alertă. Cu această ocazie, infirmăm fake news-urile prin care se anunța că se intra în lockdown din nou.

ADVERTISEMENT

Al doilea subiect se leagă de carantinarea unor localități, deși avem o cifră constantă de pozitivare, din discuțiile pe care le-am avut pe acest subiect, avem o creștere de până la 35 de localități carantinate”, a declarat premierul interimar, Nicolae Ciucă, vineri dimineață.

Ciucă cere monitorizarea atentă a activităților din piețe

În aceeași ședință de vineri, premierul Ciucă a transmis un mesaj către forțele MAI, cărora le-a cerut să se asigure că în piețe va fi efectuată o monitorizare atentă în această perioadă premergătoare sărbătorilor.

ADVERTISEMENT

“Îmi cer scuze că vă întrerup (n.r. Ciucă, către Arafat, aflat în plin discurs). Aici este o chestiune legată și de ceea ce înseamnă de ieșirea din restricția închiderii piețelor.

Piețele vor fi deschise, motiv pentru care am să rog ANSVSA-ul și structurile Ministerului Afacerilor Interne să își coordoneze activitățile astfel încât să avem o monitorizare a tot ceea ce înseamnă activitatea în piețe pentru a putea evita tot ce înseamnă partea aceasta de răspândire a virusului.”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței guvernului.

ADVERTISEMENT