News

Preşedintele HORA: “Am solicitat astăzi premierului să deschidem la data de 1 septembrie”. În ce condiţii şi-ar putea relua restaurantele activitatea

26.08.2020 | 17:47
Presedintele HORA Am solicitat astazi premierului sa deschidem la data de 1 septembrie In ce conditii siar putea relua restaurantele activitatea
ADVERTISEMENT

Președintele HORA, Dragoş Petrescu, a cerut Guvernului ca restaurantele să se redeschidă de la 1 septembrie. Reprezentanții Horeca s-au întâlnit astăzi cu membrii Guvernului la Palatul Victoria.

Au fost făcute mai multe solicitări importante pentru a porni din nou acest sector cu aproximativ 400.000 de angajați.

ADVERTISEMENT

Dragoș Petrescu a anunțat că redeschiderea se poate face doar cu restricții. În primul rând gradul de ocupare al meselor va fi de 50% în interior, iar numărul de persoane care pot sta împreună la masă este de șase.

Președintele Hora: Restaurantele se pot deschide pe 1 septembrie

Întâlnirea de astăzi de la Palatul Victoria i-a pus față în față pe reprezentanții celei mai afectate ramuri din cauza noului coronavirus și pe cei care au puterea de decizie.

ADVERTISEMENT

“Noi am solicitat astăzi premierului să deschidem la data de 1 septembrie, deci nu mai aşteptăm niciun număr. La nivel naţional este importnat  să deschidem la data de 1 septembrie. Avem 400.000 de angajaţi cu slujbele în pericol, deci nu se pune problema să mai aşteptăm. Evident, vor fi excepţii punctuale, acolo unde nivelul epidemiologic nu este ţinut sub control”, a afirmat preşedintele HORA, Dragoş Petrescu.

Dragoș Petrescu spune că se dorește reluarea activității restaurantelor de la 1 septembrie, dar a menționat că vor fi restricții.

ADVERTISEMENT

“Deci nu vorbim de relaxare, ci vorbim de funcţionarea restaurantelor în spaţiile interioare, cu restricţii. Există anumite zone, acolo unde poate creşte incidenţa de număr de infectări, şi în acele zone activitatea restaurantelor ar putea fi restricţionată, în funcţie de specificul evoluţiei epidemiologice”, a adăugat președintele HORA.

La întâlnire au participat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful DSU, Raed Arafat, şi reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe. Decizia finală ar trebui să fie luată mâine de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

ADVERTISEMENT

“Evident, aşteptăm decizia Comitetului de mâine şi aşteptăm să vedem care din propunerile noastre vor fi acceptate în privinţa regulamentului”, a mai afirmat Dragoș Petrescu.

ADVERTISEMENT