Fotbal intern

Prima reacţie a lui Corneliu Papură după remiza Craiovei cu FC Voluntari: „E frustrant”

26.01.2021 | 19:48
Prima reactie a lui Corneliu Papura dupa remiza Craiovei cu FC Voluntari E frustrant
ADVERTISEMENT

Corneliu Papură ajunge la al șaselea meci consecutiv fără victorie pe banca tehnică a Universității Craiova, în urma remizei din deplasarea cu FC Voluntari, 1-1.

Antrenorul oltenilor își felicită elevii pentru efortul depus și consideră că starea terenului, dar și vremea au fost cauzele principale pentru care Craiova nu a plecat cu cele trei puncte la finalul jocului.

ADVERTISEMENT

Oltenii au fost conduși din nou, la fel ca în disputa cu Astra Giurgiu, însă au reușit să egaleze tot în prima repriză. Golul Craiovei a fost înscris de către Andrei Ivan în minutul 25, în timp ce ilfovenii deschiseseră scorul prin macedoneanul Viktor Angelov în minutul 10.

Prima reacție a lui Corneliu Papură după o nouă remiză a Craiovei

Corneliu Papură încă mai caută victoria în 2021 pe banca tehnică a Craiovei, oltenii ajungând la al șaselea meci consecutiv fără victorie și la al cincilea rezultat de egalitate la rând.

ADVERTISEMENT

Papură: „Am avut în prima repriză meciul în mână. În a doua repriză, starea terenului a fost din ce în ce mai dificilă. E foarte ușor să te aperi și să-ți prinzi adversarii pe contraatac.

Am avut momente foarte bune și puteam câștiga, din păcate așa se întâmplă uneori.

Sper să nu-și piardă încrederea în el Andrei Ivan, eu am considerat că merită să joace de la început. Sunt meciuri din trei în trei zile și cred că a fost mai util ca Marius Constantin să stea pe bancă”, a spus Corneliu Papură la interviul de la finalul jocului.

ADVERTISEMENT

„E frustrant să măcinăm în gol!”

Tehnicianul Craiovei a recunoscut că nu e ușor pentru jucători să nu mai câștige o serie lungă de meciuri, dar speră să regleze lucrurile pentru următoarea partidă cu FC Argeș.

„Cred că în momentul în care tot măcinăm în gol e frustrant, dar trebuie să se gândească doar la jocul de fotbal, altfel nu vor veni victoriile.

ADVERTISEMENT

Situațiile pe care le-am avut au fost bune, sperăm să reglăm lucrurile pentru meciul cu FC Argeș”, a mai spus Corneliu Papură.

  • 47 de ani este vârsta lui Corneliu Papură

  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – FC Argeș: 1,32 este cota pentru „1 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT