News

Prinţul Harry continuă campania de „reformare a presei britanice”. Cere daune de până la 320.000 de lire sterline grupului Mirror

Prinţul Harry continuă campania de „reformare a presei” din UK. 320.000 de lire sterline, despăgubiri în procesul împotriva grupului Mirror.
30.06.2023 | 20:41
Printul Harry continua campania de reformare a presei britanice Cere daune de pana la 320000 de lire sterline grupului Mirror
Prinţul Harry continuă campania de „reformare a presei britanice”. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Prinţul Harry continuă campania de „reformare a presei britanice”. Potrivit unor documente judiciare făcute publice, vineri, prințul cere daune de până la 320.000 de lire sterline grupului Mirror, în procesul privind acuzațiile de piraterie telefonică şi de colectare ilegală de informaţii.

Prinţul Harry continuă campania de „reformare a presei britanice”

Mirror Group Newspapers (MGN) a fost dat în judecată de prințul Harry și alte 100 de persoane. Faptele privind pirateria telefonică și colectarea ilegală de date, din perioada 1991-2011, ar fi fost săvârșite cu acordul editorilor și directorilor, potrivit Reuters, citat de News.ro.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, grupul de presă spune că nu există dovezi în acest sens. Pentru a-și susține acuzațiile, prințul Harry a precizat că peste 140 de articole apărute în ziarele Daily Mirror, Sunday Mirror şi Sunday People, ale MGN, au fost publicate după colectarea ilegală de informații.

Totul ar fi începul din anul 1996, de când Harry ar fi „ținta MGN”. În procesul care este pe cale să se încheie, sunt luate în considerare doar 33 dintre articolele la care prințul a făcut referire, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT

Astfel, Harry a solicitat daune de până la 320.000 de lire sterline grupului Mirror în urma celor 33 de articole publicate de-a lungul anilor. Mai mult, instanța analizează dacă va avea dreptul la „daune agravate”, „acordate pentru a compensa un reclamant pentru suferinţa suplimentară cauzată de acţiunile unui pârât”, precizează sursa citată.

Ce susține grupul de presă Mirror

Grupul de presă susține că niciun material din cele 33 nu a fost realizat în urma obținerii ilegale a unor date. De asemenea, reprezentanții MGN mai spun că nu sunt dovezi că telefonul lui Harry a fost piratat.

ADVERTISEMENT

Mai mult, potrivit Mirror Group Newspapers, unele dintre informații ar fi fost aflate de la consilieri de rang înalt de la Palatul Buckingham sau în urma unor înțelegeri cu aceștia. Grupul de presă susține că Harry ar trebui să obțină cel mult 37.000 de lire sterline daune.

„Resentimentele, fără îndoială corecte, ale lui Harry cu privire la tratamentul pe care i l-a aplicat presa britanică şi internaţională au motivat acţiunea sa legală, despre care a spus că face parte din campania sa de reformare a presei britanice”, a transmis avocatul grupului Mirror.

ADVERTISEMENT

Harry a depus mărturie la începutul lunii iunie, devenind astfel primul membru al familiei regale care a apărut în boxa martorilor în ultimii 130 de ani. Procesul va fi finalizat vineri, iar o decizie va fi luată peste câteva luni.

ADVERTISEMENT