Situația disciplinară ciudată la Inspectoratul Şcolar Judeţean din Cluj. Un profesor de istorie este cercetat, după ce ar fi bătut un elev, în timpul orelor.
Conform primelor informații, cadrul didactic s-a ales deja cu un dosar penal. Mai mult decât atât, acesta este cercetat disciplinar și de ISJ
Totul s-ar fi petrecut în cursul săptămânii trecute. Despre profesorul de istorie se știe că predă la Şcoala Gimnazială din Negreni.
„La data de 10 februarie, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin, în baza unor date de interes operativ deţinute, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.
Din verificările derulate în cauză a reieşit faptul că un bărbat de 44 de ani, din Cluj-Napoca, cadru didactic la o unitate de învăţământ în comuna Negreni ar fi agresat fizic un minor în timpul orelor de curs.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împreujurărilor cauzei, precum şi a stării de fapt şi de drept incidente”, au informat reprezentanţii Poliţiei Cluj.
După ce Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a deschis o anchetă internă, profesorul ar putea să fie scos chiar și din învățământ dacă este găsit vinovat.
Pe masa inspectorilor au ajuns mai multe detalii. Concret, dascălul, în vârstă de de 44 de ani ar fi cedat nervos în timpul orelor și l-ar fi bătut pe minor.
„Conducerea unității de învățământ a informat Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în aceeași zi, cu privire la incidentul de la Școala Gimnazială Negreni, din județul Cluj.
Ulterior finalizării orelor de curs, incidentul a fost sesizat și Poliției Locale de către unchiul elevului.
În acest moment, directorul unității și inspectorul școlar desemnat din cadrul I.Ș.J. Cluj verifică cele întâmplate, pentru a se asigura că la nivelul unității de învățământ sunt luate toate măsurile care se impun, conform cadrului legislativ, în vigoare”, au spus și cei de la ISJ pentru Cluj 24