SuperLiga revine în 2024 cu meciuri tari, iar etapa 23 are loc în perioada 27-29 ianuarie. LPF a stabilit când se joacă Universitatea Craiova – FCSB, primul derby din acest an și unul dintre cele mai așteptate meciuri de către fanii celor două formații.
Sezonul acesta ne oferă unul dintre cele mai competitive ediții de campionat din ultimii ani ai fotbalului de elită din România. Multe formații își doresc un loc în play-off și se luptă din greu pentru a atinge acest obiectiv.
În etapa 23 din SuperLiga, avem parte de câteva dueluri tari cu echipe care sunt gata să dea maximul pe teren în lupta pentru unul dintre primele 6 locuri din campionat. Astfel, duelul care și deschide seria partidelor din această etapă ni le aduc față în față pe Farul Constanța și FC U Craiova 1948.
Oltenii sunt la trei puncte de constănțenii care ocupă ultimul loc de play-off. Formația antrenată de Giovanni Costantino revine în acest an după 4 victorii consecutive în 2023. Trei în campionat și una în Cupa României Betano. Însă, până atunci, primul meci din 2024 va fi împotriva celor de la Rapid.
Elevii lui Gheorghe Hagi nu au aut un final de an prea reușit. În același număr de meciuri, Farul a acumulat 5 puncte în campionat și o înfrângere în Cupă. Constănțenii se vor duela cu Universitatea Craiova, formație care s-a impus cu 4-0 în ultimul meci din Cupa României Betano de anul trecut.
În 2023, Farul Constanța și FC U Craiova 1948 s-au duelat doar o dată, în campionat. Pe Ion Oblemenco formația lui Adrian Mititelu a reușit o victorie importantă la scor. 4-0 a fost rezultatul final al duelului, iar constănțenii au plecat dezamăgiți de la Craiova.
Echipa antrenată de Dorinel Munteanu s-a arătat ca fiind una dintre revelațiile campionatului. Cu un lot care nu reprezenta un pericol pentru multe dintre formațiile din primul eșalon, Oțelul Galați a reușit să facă câteva surprize în 2023, iar un exemplu este victoria de pe Arena Națională cu FCSB, scor 2-0.
Gălățenii ocupă locul 11 în clasament și au 26 de puncte. Antrenorul fostei echipe din Liga 2 își dorește cu ardoare un loc în play-off și are de gând să muncească la maxim alături de elevii săi pentru a-și îndeplini acest obiectiv.
În etapa 23, Oțelul Galați se va duela cu Petrolul Ploiești. Petroliștii se află cu o poziție mai sus în SuperLiga și au cu un punct mai mult. Pentru ambele formații, finalul anului precedent nu a fost unul cu succes. Ploieștenii au acumulat doar un punct în ultimele trei etape, iar gălățenii au obținut doar o victorie cu U Cluj.
În primul duel din 2024, Oțelul Galați va merge acasă la FC Voluntari, iar Petrolul Ploiești va primi vizita celor de la Dinamo. Înainte de primul meci direct din acest an, în 2023 cele două formații au făcut un egal la Ploiești, 2-2.
În urma programului făcut de LPF pentru etapa 23, am aflat când se joacă Universitatea Craiova – FCSB. Primul derby din SuperLiga în 2024. Cele două formații se vor întâlni duminică, 28 ianuarie, de la ora 20:00. Duelul va avea loc pe Ion Oblemenco, acolo unde oltenii se așteaptă la un număr al suporterilor cât mai mare.
Vineri, 26 ianuarie
Farul – FC U Craiova 1948, ora 20:00
Sâmbătă, 27 ianuarie
UTA Arad – Sepsi OSK, ora 14:00
Oțelul Galați – Petrolul Ploiești, ora 17:00
Dinamo – Rapid, ora 20:00
Duminică 28 ianuarie
Hermannstadt – Botoșani, ora 14:00
Poli Iași – U Cluj, ora 17:00
Universitatea Craiova – FCSB, ora 20:00
Luni, 29 ianuarie
CFR Cluj – Voluntari, ora 20:00