News

Programul de lucru al serviciului pașapoarte, prelungit. Cetățenii se pot prezenta și în weekend la ghișee

Ministerul Afacerilor Interne anunță că programul de lucru al ghișeelor de la serviciul pașapoarte va fi prelungit. Cetățenii din România se vor putea prezenta și în weekend pentru eliberarea acestor documente.
09.03.2022 | 18:38
Programul de lucru al serviciului pasapoarte prelungit Cetatenii se pot prezenta si in weekend la ghisee
Serviciul pașapoarte va avea program prelungit. Românii se pot prezenta și în weekend la ghișee. Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
ADVERTISEMENT

În zilele care au urmat debutului războiului din Ucraina, direcțiile de pașapoarte din țară au fost luate cu asalt de cetățeni. Pentru evitarea supraaglomerării, Ministerul Afacerilor Interne anunță măsuri importante.

Serviciul pașapoarte va avea program prelungit. Românii se pot prezenta și în weekend la ghișee

Într-un comunicat emis pe site-ul MAI, se arată că ministrul Lucian Bode a dispus măsuri pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare.

ADVERTISEMENT

Printre acestea se numără prelungirea programului de lucru cu publicul, precum și suplimentarea, până la capacitatea maximă, a stațiilor de preluare a cererilor, utilizate la nivelul structurilor teritoriale de pașapoarte.

MAI mai anunță că, deși termenul legal de eliberare a pașapoartelor simple electronice este de 15 zile lucrătoare, documentul se eliberează de acum înainte în 2 zile lucrătoare.

ADVERTISEMENT

De asemenea, pentru reducerea timpului de așteptare, autoritățile anunță că au luat măsura desfășurării activității de lucru cu publicul şi în weekend.

Astfel, în prezent, programul de lucru al Centrului Naţional Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice este de la ora 06:00 la ora 22:00, inclusiv în weekend.

ADVERTISEMENT

MAI informează că ”pentru a asigura eliberarea pașapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluționării, a unei categorii de solicitări de la structurile de pașapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic (în perioada 03-09.03.2022 au fost relocate 3.713 cereri de la SPCP al mun. București, Constanța, Iași și Suceava către SPCP Argeș, Buzău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomița, Olt, Mehedinți, Mureș, Teleorman și Vrancea)”.

În jumătate din județele țării, unde s-a înregistrat un număr semnificativ de cereri, a fost prelungit programul de lucru cu publicul cu cel puțin două ore.

ADVERTISEMENT

Cetățenii se pot înscrie pe platforma de programare online și în alte județe

Instituția ministrului de interne mai anunță că cetățenii se pot înscrie pe platforma de programare online și în alte județe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit.

”Precizăm faptul că, în data de 08.03.2022, s-au efectuat 48.593 de programări, pentru un număr de 85.197 de persoane, iar în data de 09.03.2022 până la orele 12,00 au fost efectuate 14.370 de programări pentru un număr de 25.259 de persoane (în scopul prezentării la ghişeu în următoarele de 90 de zile)”, indică MAI.

Ministerul prezintă și o comparație statistică între situația din trecut și cea din prezent în privința cererilor pentru pașapoarte. Creșterile sunt uriașe.

Situația comparativă a numărului de programări on-line, înregistrat în perioada 01-08.03.2022 cu aceeași perioadă a lunii februarie 2022, respectiv martie 2021.

  • Comparativ cu perioada 01-08.02.2022, creștere cu 121,42%
  • Comparativ cu perioada 01-08.03.2021, creștere cu 324,05%.

Situație comparativă a volumului de cereri depuse în țară, înregistrat în perioada 01-08.03.2022 cu aceeași perioadă a lunii februarie 2022, respectiv martie 2021.

  • Comparativ cu perioada 01-08.02.2022, creștere cu 191,84%
  • Comparativ cu perioada 01-08.03.2021, creștere cu 417,40%
ADVERTISEMENT