News

Proiectul „Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient” s-a încheiat într-un cadru de gală, la Opera Naţională. Evenimentul susţinut de Computerland România a încântat audienţa

Ultimul eveniment din cadrul Proiectului cultural “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient”, susţinut de Computerland România, s-a desfăşurat la Opera Naţională.
15.11.2023 | 15:31
Proiectul Dimitrie Cantemir  Romanian sound of the Orient sa incheiat intrun cadru de gala la Opera Nationala Evenimentul sustinut de Computerland Romania a incantat audienta
Proiectul "Dimitrie Cantemir - Romanian sound of the Orient" a avut o reprezentaţie de excepţie la Opera Naţională Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Proiectul cultural “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient”, finanțat de Ministerul Culturii şi susţinut de Computerland România şi-a derulat ultima etapă, la începutul acestei săptămâni, într-un cadru de gală, la Opera Naţională din Bucureşti. După un periplu prin ţară, care a mai inclus Galaţiul, Constanţa şi Alba Iulia, opera marelui cărturar a fost admirată şi ascultată în Capitală.

Ansamblul de Muzică Veche “Anton Pann” a interpretat şapte compoziţii ale lui Dimitrie Cantemir

În deschiderea evenimentului organizat la Opera Națională, peste 900 de persoane au vizitat Expoziția foto-documentară cu imagini după documente și artefacte datând din perioada vieții lui Dimitrie Cantemir, mai exact din secolele XVII-XVIII.

ADVERTISEMENT

Expoziția a fost organizată de către Arhivele Naționale ale României, în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe a Moldovei și Muzeul Național al Literaturii Române, și a fost prezentată de Codruta Mihailovici – curatorul Expoziției “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient”.

Evenimentul s/a bucurat de o mare afluență de publicFoto: Facebook
Evenimentul s/a bucurat de o mare afluență de public
Foto: Facebook

De asemenea, expoziția a cuprins reproduceri ale principalelor lucrări ale lui Dimitrie Cantemir, de la scrieri literare la manuscrise muzicale, dar și reproduceri de hărți, stampe si semne de validare (sigilii) ce acoperă atât perioada șederii prințului Cantemir la Istanbul, cât și anii de domnie pe tronul Moldovei și perioada refugiului în Rusia.

ADVERTISEMENT

A doua parte a proiectului a fost una exclusiv muzicală. Ansamblul Cameral de Muzică Veche “Anton Pann” a încântat auditoriul cu șapte compoziții, despre care se cunoaște cu certitudine că sunt creațiile lui Dimitrie Cantemir.

ADVERTISEMENT

Cele șapte compoziții au fost preluate din lucrarea sa „Cartea Științei Muzicii după forma literelor” și au fost contextualizate sonor cu ajutorul muzicienilor-cercetători din Ansamblul “Anton Pann” și al unor muzicieni invitați din Turcia, Grecia și Liban.

ADVERTISEMENT

Ca și în precedentele trei reprezentații, unicitatea spectacolului a fost dată de utilizarea instrumentelor și a interpretării specifice perioadei, alături de proiecția holografică a principelui Dimitrie Cantemir, acesta prezentându-şi “personal” creațiile muzicale.

Totuşi, marea surpriză a serii a fost generată de apariția neașteptată a domnitorului Dimitrie Cantemir pe scena Operei Naționale din București, marele cărturar fiind interpretat de actorul Silviu Man.

Că întreaga reprezentaţie a fost un succes o dovedeşte faptul că, la finalul concertului, cei opt muzicieni au fost ovaționați minute întregi la scenă deschisă de către cele peste 900 de persoane prezente la eveniment.

Anunțul Vioricăi Dăncilă zguduie tot! Nimeni nu se aștepta să audă așa cuvinte...
Anunțul Vioricăi Dăncilă zguduie tot! Nimeni nu se aștepta să audă așa cuvinte chiar de la ea: "Se roagă să..." Apoi, a făcut public un detaliu care a devenit clar subiectul anului: "Eu nu mi-am plătit niciodată un..."
Contract pe bani publici, secretizat, scos la mezat de Rezervele Statului. La procedura...
Contract pe bani publici, secretizat, scos la mezat de Rezervele Statului. La procedura de atribuire pot participa doar ofertanți cu „viză” de la SRI
Cum au planificat cei trei adolescenţi din Cenei uciderea colegului lor de 15...
Cum au planificat cei trei adolescenţi din Cenei uciderea colegului lor de 15 ani și cum au executat-o. Poliția a organizat patrule pentru a-l proteja pe minorul de 13 ani de furia localnicilor
Sorin Grindeanu îl atacă public pe Tudor Chirilă! Multe s-au spus pe scena...
Sorin Grindeanu îl atacă public pe Tudor Chirilă! Multe s-au spus pe scena politică din România, dar la așa ceva chiar nu s-ar fi așteptat cineva! „Nu vă supărați, sunt oameni care au făcut facultăți, doctorate plagiate sau neplagiate”. Ce l-a deranjat atât de mult pe liderul PSD
Ultimele clipe din viața lui Mario, ucis cu bestialitate de prieteni. Reacția mamei...
Ultimele clipe din viața lui Mario, ucis cu bestialitate de prieteni. Reacția mamei unuia dintre criminali
Cum a ajuns în faliment românul celebru care cheltuia 20.000 de euro pe...
Cum a ajuns în faliment românul celebru care cheltuia 20.000 de euro pe seară în club! Ce a ajuns să facă acum
Avocata care plănuia să „răzbune” moartea fiului ei prin asasinate, condamnată cu executare....
Avocata care plănuia să „răzbune” moartea fiului ei prin asasinate, condamnată cu executare. Martorii: „Inculpata îl jignea în mod repetat, îi spunea că nu e bun de nimic”
BAROMETRUL Informat.ro - INSCOP Research: 40.9% dintre alegători ar vota cu AUR, 18.2%...
BAROMETRUL Informat.ro - INSCOP Research: 40.9% dintre alegători ar vota cu AUR, 18.2% cu PSD, 13...
Mugur Isărescu a luat DECIZIA după întâlnirea cu Bolojan. Sunt afectați toți românii...
Mugur Isărescu a luat DECIZIA după întâlnirea cu Bolojan. Sunt afectați toți românii cu bani în casă și la bancă