News

Proiectul “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient” a încântat publicul la Alba Iulia. Spectatorii au cerut bis la evenimentul susţinut de Computerland România

Finanţat de Ministerul Culturii, cu sprijinul Computerland România, Proiectul “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient” şi-a derulat etapa a treia, la Alba Iulia.
09.11.2023 | 14:26
Proiectul Dimitrie Cantemir  Romanian sound of the Orient a incantat publicul la Alba Iulia Spectatorii au cerut bis la evenimentul sustinut de Computerland Romania
Proiectul “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient” se află înaintea etapei de la Bucureşti
ADVERTISEMENT

Moştenirea istorică şi culturală lăsată de Dimitrie Cantemir este dusă mai departe şi popularizată în cadrul proiectelor de conştientizare a valorii artistice a operelor marelui cărturar. Unul dintre acestea este Proiectul “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient”, format din expoziția foto-documentară Dimitrie Cantemir și un concert al Ansamblului Cameral de Muzică Veche „Anton Pann”.

Muzica lui Cantemir a entuziasmat auditoriul, publicul a cerut bis

Evenimentul, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Alba, s-a desfăşurat la începutul acestei săptămâni în incinta Teatrului de Păpuși “PRICHINDEL”, din municipiul Alba Iulia.

ADVERTISEMENT

În deschiderea evenimentului organizat de Asociația pentru Cultură și Tradiție Anton Pann, cu finanţarea Ministerului Culturii şi sprijinul Computerland România, peste 150 de persoane au vizitat cu deosebit interes Expoziția foto-documentară cu imagini după documente și artefacte din perioada vieții lui Dimitrie Cantemir, mai exact din secolele XVII-XVIII.

Organizată de către Arhivele Naționale ale României, în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe a Moldovei și Muzeul Național al Literaturii Române, expoziţia a fost prezentată de Laura Dumitru – curatorul Expoziției “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient”.

ADVERTISEMENT

În cadrul său au putut fi admirate reproduceri ale principalelor lucrări ale cărturarului, precum scrieri literare, manuscrise muzicale, reproduceri de hărți, stampe şi semne de validare (sigilii), care acoperă atât perioada șederii prințului Dimitrie Cantemir la Istanbul, anii săi de domnie pe tronul Moldovei, dar și perioada de refugiu petrecută în Rusia.

A doua parte a evenimentului a fost dedicată artelor sunetului, Ansamblul Cameral de Muzică Veche “Anton Pann” încântând auditoriul cu şapte compoziții muzicale, despre care se ştie cu certitudine că sunt creaţiile lui Dimitrie Cantemir. Acestea au fost preluate din lucrarea sa „Cartea Științei Muzicii după forma literelor” și contextualizate sonor cu ajutorul muzicienilor-cercetători din Ansamblul “Anton Pann” și al muzicienilor invitați din Turcia, Grecia şi Liban.

ADVERTISEMENT

Succesul de care s-a bucurat interpretarea o dovedesc aplauzele furtunoase primite de cei opt artişti la finalul concertului, aceştia revenind pe scenă şi oferind cadou publicului cadou o piesă care nu era inclusă în repertoriul inițial. Unicitatea spectacolului a fost dată de interpretarea specifică perioadei şi folosirea instrumentelor vremii, alături de video-proiecția principelui Dimitrie Cantemir, care și-a prezentat “personal” creațiile muzicale.

În cadrul Proiectului “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient” au fost prevăzute patru concerte naţionale, cel de la Alba Iulia fiind precedat de altele două, la Galaţi şi Constanţa. Ultimul eveniment din cadrul proiectului va avea loc la București, luni, 13 noiembrie 2023, de la ora 18:30, în incinta Operei Naționale. Intrarea este liberă.

ADVERTISEMENT

Proiectul „Dimitrie Cantemir – Romanian Sound of the Orient” a fost lansat oficial pe 18 octombrie 2023, la Muzeul Literaturii Române. Demersul este menit să celebreze opera literară, filosofică, etnografică, istoriografică, muzicologică, muzicală, precum și personalitatea politică a lui Dimitrie Cantemir, la împlinirea a 350 de ani de la nașterea sa.

ADVERTISEMENT